În vara acestui an, 2020, se împlinesc 80 de ani de la înființarea „Escadrilei Albe”. Forțele Aeriene Regale ale României au înființat, în vara anului 1940, o unitate de aviație ușoară denumită Escadrila Sanitară, având ca misiune evacuarea răniților de pe front, în Al Doilea Război Mondial, și încadrată cu piloți de sex feminin. Avioanele de tip Monospar ST-25, RWD-13, RWD-13S, Potez 65 sau Bücker Bü 131 erau vopsite în alb și purtau însemnele Crucii Roșii.
Este de menționat faptul că România a fost singura țară din lume care a avut în Al Doilea Război Mondial o escadrilă de acest fel.
În urma unui raid efectuat în Suedia și Finlanda, prințesa Marina Știrbei (membră a Comitetului Central al Crucii Roșii din România) a avut ideea de a înființa o formație de avioane sanitare pentru transportul răniților, cu avioane pilotate de femei, după modelul organizației feminine finlandeze „Lotta Svärd”. Forțele Aeriene Regale ale României au fost receptive și au invitat la manevrele militare regale de la Galați din 1938 câteva aviatoare brevetate, pentru demonstrație. Au fost invitate Marina Știrbei, în calitate de membru în comitetul de conducere al Crucii Roșii Române, Mariana Drăgescu, Nadia Russo, Virginia Thomas, Virginia Duțescu și Irina Burnai. Acolo au avut ocazia să zboare cu un avion echipat sanitar. Mariana Drăgescu, Nadia Russo și Virginia Thomas au primit certificate ca fiind apte pentru a servi într-o unitate de aviație militară. Ca urmare, Marina Știrbei a înaintat un memoriu către Ministerul Transporturilor, Navale și Aeriene în care propunea înființarea unei escadrile sanitare militare pentru transportul răniților, cu avioane pilotate de femei. Memoriul a fost aprobat de subsecretarul de stat al Aerului din România cdor. av. Gheorghe Jienescu, și, la 25 iunie 1940, a luat ființă Escadrila Sanitară, având ca prime titulare pe aviatoarele stagiare Nadia Russo, Mariana Drăgescu și Virginia Thomas, lor alăturându-li-se în scurt timp și Virginia Duțescu. La comanda escadrilei era cpt. av. Gheorghe Valvarie. Sediul escadrilei era la aerodromul Băneasa.
Deși erau considerate necombatante, iar zborurile erau considerate ca având caracter umanitar, aviatoarele aveau grad de sublocotenent, primeau soldă și purtau uniformă militară pentru a nu fi considerate spioane în caz de capturare. Până în octombrie 1940 aviatoarele s-au familiarizat cu aparatele RWD-13S și au efectuat 45 de zile de practică la Spitalul Militar, unde au învățat să facă pansamente și injecții. Inițial, escadrila a avut în dotare doar două avioane Monospar ST-25 Universal care aparținuseră prințului Nicolae, însă ambele au fost pierdute în accidente. Avionul Monospar nr. 1 a fost pierdut la 21 iulie 1940, când la Băneasa se executa un zbor de acomodare cu elevele-pilot Maria Adam, Jana Iliescu, Maria Voitec și Victoria Comșa, care urmau să fie încadrate la Escadrila Sanitară, instructor fiind adj. av. Nicolae Evghenovici. Avionul a cabrat și apoi s-a angajat în vrie, în accident pierzându-și viața toți ocupanții. Avionul Monospar nr. 2 a suferit la 21 august 1941 un accident lângă Răcăciuni, accident în care și-au pierdut viața adj. șef av. Aurel Călinescu și slt. medic Mihai Georgescu.
După accidentul avionului Monospar nr. 1, în 1940 escadrila a fost dotată cu 10 avioane de tip RWD-13, dintre care trei avioane RWD-13S (avioane RWD-13 cu echipament sanitar), refugiate din Polonia în România în anul 1939, în urma invadării Poloniei de către Germania. Aceste avioane puteau transporta, în afară de pilot, o targă și încă o persoană (rănit sau infirmier) pe un scaun, în spatele pilotului. Avioanele transportau și medici și medicamente. Avioanele puteau zbura cu o viteză de 210 km/h, având o autonomie de 900 km. Aceste trei avioane au fost repartizate în ordine: Nadiei Russo (nr. 1), Marianei Drăgescu (nr. 2) și Virginiei Thomas (nr. 3). Din totalul de 28 de aparate RWD-13 refugiate au mai fost alocate câteva escadrilei, în mai multe etape. Escadrila dispunea și de un aparat Potez 65. Aviatoarea Victoria Pokol s-a înscris voluntară în escadrilă împreună cu avionul ei personal Bücker Bü 131 „Jungmann”.
Deoarece inițial avioanele au fost vopsite în alb, având ca însemn crucea roșie, un aventurier, ziarist, regizor, scriitor și diplomat italian, Curzio Malaparte, aflat în 1941 în documentare pe Frontul de Răsărit, le-a denumit „Escadrila Albă”, denumire preluată și de alți scriitori.
La 1 aprilie 1941 escadrila s-a mutat de la Băneasa la Pipera.
În 1942 Escadrila Albă a fost redenumită „Escadrila 108 Transport Ușor”, fiind formată din două secții: I și II. Aceasta a intrat în componența Grupului Aerotransport Militar, alături de Escadrilele 105 și 107 Transport Greu. Campaniile militare la care escadrila a participat au fost: 1941 – Basarabia și Odessa, 1942 – Stalingrad, 1943 – Crimeea. Pe front, misiunile erau executate fără protecția aviației de vânătoare. Pentru a se proteja, avioanele zburau foarte jos, la înălțimea de 50 m, la care vânătoarea adversă nu cobora, dar le ataca la sol. Ca urmare, în august 1941 ele au fost vopsite în culori de camuflaj, verde închis deasupra și albastru deschis dedesubt, iar crucile roșii au rămas în cercuri albe.
La 13 aprilie 1944 escadrila a fost mutată la Bacău, unde a rămas patru luni. Între 22 și 25 august escadrila s-a deplasat la Pătești, apoi la Călărași, apoi a revenit la Băneasa, iar în final a fost trimisă la Mărculești. Cu aceasta s-a încheiat existența Escadrilei Sanitare, care și-a încetat efectiv activitatea la 25 august 1944.
Date despre aviatoarele acestei escadrile și a participării lor pe Frontul de Est, le voi arăta într-un număr viitor.
Acum, la zi de sărbătoare, cu prilejul împlinirii a 80 de ani de la înființarea Escadrilei Albe, se cuvine să aducem un prinos de recunoștință bravelor noastre aviatoare, să ne mândrim cu ceea ce au făcut pentru salvarea de vieți omenești și, chiar dacă nu mai sunt în viață, să le purtăm vie amintirea faptelor lor.
A consemnat, Lt. col. (r.) Gheorghe BUȘE, A.N.C.E. „R.M.” Gorj
