Bani europeni pentru gestionarea crizei COVID-19 în Gorj

1497

Consiliul Județean Gorj încearcă să obțină fonduri europene nerambursabile pentru consolidarea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19 la nivelul județului Gorj.

Autoritățile județene au întocmit deja două proiecte pentru a fi depuse spre finanțare. Unul se referă la Spitalul Județean de Urgență din Târgu-Jiu, iar celălalt la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Gorj. Proiectele, în valoare totală de peste 26 milioane lei, vor fi depuse spre finanțare în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare 2014-2020.
Practic, spitalul județean și centrele sociale rezidențiale din cadrul DGASPC Gorj vor fi dotate cu aparatură medicală, echipamente și materiale de protecție.

10 milioane lei pentru DGASPC Gorj
Pentru DGASPC Gorj, autoritățile județene intenționează să achiziționeze 552.500 de măști medicinale, 1.105.000 de botoși, 552.500 de halate de unică folosință, 552.500 de bonete, 7.080 de combinezoane de unică folosință, 40.900 de viziere de protecție, precum și termometre digitale, dezinfectanți și alcool sanitar. Bugetul total al proiectului este în valoare de 10.108.518,99 lei cu TVA.
„Având în vedere atenționările experților Organizației Mondiale a Sănătății privind posibilitatea foarte ridicată de a exista un al II-lea val al pandemiei de COVID-19, precum și situația recentă din China, unde o altă provincie a intrat în carantină din cauza unor noi focare de coronavirus, considerăm necesară dotarea urgentă cu echipamentele solicitate pentru a fi pregătiți în cazul în care, odată cu venirea sezonului rece – propice răspândirii virusului, o să apară un alt val de infectări“, a susținut Cosmin Popescu, președinele Consiliului Județean Gorj.

Dotări de 16 milioane lei pentru spital
În schimb, pentru Spitalul Județean de Urgență din Târgu-Jiu, bugetul proiectului depășește 16,6 milioane de lei.
„Având în vedere situația actuală generată de epidemia de coronavirus COVID-19, se impune, de urgență, dotarea corespunzătoare cu echipamente de strictă necesitate a Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu și în special a secțiilor de Anestezie și Terapie Intensivă și a Unității de Primiri Urgențe, pentru desfășurarea serviciilor medicale în condiții optime și de maximă securitate, precum și pentru respectarea normativelor în vigoare de la această dată”, potrivit Consiliului Județean Gorj.
Autoritățile județene au în plan achiziționarea a 45 de paturi de terapie intensivă, 54 de monitoare funcții vitale, 24 de ventilatoare mecanice și 73 de injectomate. Pe listă se mai găsesc aspiratoare chirurgicale, laringoscoape cu fibră optică, ecografe, un cort pentru decontaminare, dar și alte echipamente.
La nivelul județului Gorj, în cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu, în vederea respectării reglementărilor medicilor epidemiologi cu privire la limitarea răspândirii infecției cu COVID-19, a fost necesară efectuarea de modificări de circuite. A fost delimitat un spațiu la fiecare din cele trei locații ale spitalului și au fost comasate și mutate secții întregi astfel ca în locul acestora să se creeze compartimentele pentru spitalizarea pacienților confirmați pozitiv, fără forme grave. De asemenea, au fost create compartimente de ATI-COVID în cadrul locației din str. A.I. Cuza pentru îngrijirea pacienților infectați cu COVID-19, au fost delimitate compartimente ATI speciale pentru pacienții suspecți de infecție cu COVID și au fost create săli speciale pentru intervenții chirurgicale în cazul pacienților infectați cu COVID-19.
„Toate aceste compartimente funcționale trebuie dotate urgent cu echipamente medicale pentru a se putea asigura îngrijirile medicale optime necesare pacienților în contextul actual, echipamentele existente la această dată acoperind necesarul inițial al secțiilor, în condiții normale de funcționare”, a mai precizat președintele Consiliului Județean Gorj.
Durata de implementare a proiectelor este de 6 luni de la data semnării contractelor de finanțare.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.