Pictorii gorjeni, alături de medici în lupta anti-COVID!

903

Pictorii gorjeni membri în filiala județeană a Uniunii Artiștilor Plastici și-au scos la vânzare o parte dintre lucrările lor pentru ca banii să fie donați laboratorului de analize medicale amenajat recent la Târgu-Jiu. Artiștii au vrut să fie astfel alături de medici în lupta împotriva COVID-19, marți seara, cei care au cumpărat lucrările acestora intrând în posesia lor. Tablourile s-au vândut la prețuri mult mai mici decât cota de piață a artiștilor, pictorii neținând la preț. Maestrul Mihai Țopescu a menționat că interesul tuturor a fost acela de a se strânge cât mai mulți și cât mai repede bani care să fie folosiți de cadrele medicale. „Filiala Uniunii Artiștilor Plastici din Târgu-Jiu a donat deja banii strânși din acest proiect în acțiunea de achiziționare a unui aparat de testare la COVID-19. Nu e primul nostru proiect de acest gen.
Filiala a donat pentru Cumințenia Pământului circa 12.000 de lei vechi și nu i-am mai văzut înapoi nici până acum. Alături de Clubul Rotary am donat lucrări pentru alte proiecte sociale derulate în oraș, în condițiile în care noi nu suntem bugetari. Nu primim salarii de la stat, ne susținem singuri, dar în comparație cu alte instituții de cultură, nu neapărat din Gorj, ci la modul general, cred că suntem singura instituție care s-a implicat fără să primească absolut nimic. Nu stăm cu mâinile întinse la nimeni. Toate lucrările expuse acum sunt deja vândute și am vrut să se afle de acțiunea noastră în speranța că și alții vor face la fel. Prețul de vânzare a fost mai mic decât cel al cotei lor de piață. S-au dat și cu 10 – 20% din valoarea lor. Nu am ținut la preț. Am vrut doar să se strângă niște bani pentru acest proiect social”, a explicat Mihai Țopescu.
În acțiune s-au implicat și mai mulți membri ai clubului Rotary, care au achiziționat lucrările artiștilor gorjeni. Președintele clubului, Nicolae Goanță, a menționat că aproape toți membrii clubului au cumpărat picturile pentru a se strânge bani într-un scop nobil. „Artiștii au contribuit cu aceste lucrări care s-au transformat în bani folosiți la achiziționarea aparatului de tip PCR achiziționat pentru spitalul județean. Suma pe care noi am depus-o este de 93.000 de lei. Noi, clubul, ne-am implicat frecvent în astfel de acțiuni menite să fie în interesul comunității și vă asigur că mai avem proiecte frumoase și pentru perioada următoare”, a spus șeful de la Rotary. Printre cei care au cumpărat un tablou la această acțiune a fost și viceprimarul Adrian Tudor, care a menționat că îl va face cadou unui prieten din țară la un moment dat. „Am lăudat această inițiativă și sprijinul artiștilor plastici. E un gest demn de apreciat pentru că toată lumea are de câștigat. Important este că banii ajung acolo unde trebuie, la spital. Medicii vor beneficia de acest sprijin oferit de artiștii plastici și de clubul Rotary. Am achiziționat și eu o lucrare așa cum am procedat și altă dată, la acțiuni similare. Le ofer prietenilor din țară cu diverse ocazii și mă bucur că pot ajuta”, a spus Tudor. Medicul Bogdan Niculescu a fost cel care le-a mulțumit tuturor pentru ajutorul oferit, el fiind printre cumpărătorii unui tablou oferit spre vânzare de artiștii gorjeni. „Trebuie să fim uniți în momente de criză. Am fost toți uniți la nivel de județ, iar această acțiune e încă o modalitate de a arăta că suntem alături de cetățenii din Târgu-Jiu. Au fost multe categorii sociale implicate în lupta contra COVID-19, iar acum avem o dovadă și din partea artiștilor din județ. În fața acestei pandemii nu au reușit să reziste sisteme de sănătate solide din lume, iar al nostru a fost destul de șubrezit. Reușim cu aceste contribuții financiare să dezvoltăm acest sistem. Orice ajutor, indiferent cât de mic ar fi, este extrem de important. Separat puteam face fiecare lucruri mici, dar uniți am ajuns să realizăm acest laborator de analize medicale”, a precizat medicul Bogdan Niculescu.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.