A cerut anchetă pentru Cheile Sohodolului. Stânci dislocate și drumuri ilegale!

2198

Senatorul USR Mihai Goțiu a solicitat, oficial, Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor și Gărzii Forestiere, un control în legătură cu distrugerile din una dintre cele mai spectaculoase rezervații naturale din România, Cheile Sohodolului, din comuna Runcu, județul Gorj, la granița cu Hunedoara.
Pentru a face loc camioanelor, transportatorii de lemne au dislocat bucăți din pereții de stâncă ai Cheilor și au realizat drumuri ilegale prin situl Natura 2000 Nordul Gorjului de Vest, din care face parte și rezervația naturală.
Garda de Mediu Gorj a aplicat două amenzi, de 50.000 și, respectiv, 60.000 de lei, obștii, respectiv proprietarilor care administrează fondul forestier din zonă. Doar că acestea nu rezolvă problema, spune senatorul clujean.
„Localnici au semnalat, în mod repetat, atât pe paginile de socializare, cât și oficial numeroasele transporturi de lemne. Asemenea distrugeri nu ar fi putut avea loc dacă Direcția Silvică și ocoalele ar fi verificat permanent exploatările. În interpelare, am solicitat să se verifice atât legalitatea autorizării tăierilor de lemne și a modului de exploatare, dar și modul în care ocoalele silvice și-au îndeplinit atribuțiile legate de verificarea exploatărilor din zonă. Mi-e greu să cred că asemenea distrugeri de amploare – dislocarea stâncilor din chei și drumuri ilegale prin aria protejată – s-ar fi putut întâmpla dacă responsabilii silvici din zonă și-ar fi îndeplinit atribuțiile”, a precizat senatorul USR.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.