Sâmbătă 7 septembrie 2013, Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu”, din Târgu-Jiu, a sărbătorit un eveniment emoţional deosebit: întâlnirea după 60 de ani de la absolvire a promoţiei 1953. Acum la zi de aniversare, bucuria, emoţiile, nostalgia şi melancolia au pus stăpânire pe inima şi sufletele acestor oameni cu frunţile încă munţite, care cu 60 de ani în urmă, plini de entuziasm şi elanul tinereţii, ieşeau pe porţile acestei ilustre cetăţi a învăţământului gorjean, stăpâni ale celor mai îndrăzneţe vise şi gânduri de viitor.
După fotografierea tradiţională în grup, în faţa statuii pandurului Tudor Vladimirescu şi pe scara Colegiului, s-a intrat într-una din sălile de clasă de la parter, care a răsunat din nou de aplauze, la urarea “bine aţi venit!”, adresată celor prezenţi.
În cei 60 de ani care s-au scurs de la absolvire, aproape în totalitate, iluştrii şi distinşii profesori ce au predat la catedrele şcolii în acele timpuri, cât, şi 47 dintre iubiţii noştrii colegi, au plecat pe calea fără întoarcere, au trecut în lumea membrelor, în memoria şi eterna lor amintire păstrându-se un moment de reculegere.
Mi-a revenit şi de această dată onoarea de a evoca pe scurt, drumul parcurs dealungul anilor de această minunată promoţie. Marea majoritate a elevilor ce au alcătuit-o au fost fii de ţăran din din satele Gorjului, oameni truditori pe ogoare, cu palmele bătătorite de muncă, cu feţele brăzdate de vânt, ploi şi vreme rea, cu spatele încovoiat pe coarnele plugului şi coada sapei, dar nici să croiască pentru fiii lor un drum mai bun în viaţă, să-i facă “Oameni cu multă carte”, aşa cum spune atât de frumos în versurile sale poetul Vasile Militaru: “Şi colegii din oraş, fii de muncitori, mici meseriaşi, funcţionari şi alte categorii cu venituri modeste erau stăpâniţii de aceleaşi gânduri de a-şi făuri un viitor mai bun.
Şi cât de lung şi anevoios a fost acest drum?
Redăm din memorie:
„Examen, colocvii, emoţii şi nesomn,
E lung şi greu urcuşul la titlul cel de domn.”
Am fost promovat de elevi, respectiv generaţia de oameni ce am parcurs dea lungul vremii, trei perioade din istoria zbuciumată a patriei noastre. Anii copilăriei şi clasele primare în perioada 23 august 1944, în anii grei ai celui de al doilea război mondial, într-o ţară înapoiată economic şi social. Am pornit pe drumul învăţăturii spre luminarea minţii, cu tăbliţele de ardezie şi condeie lungi până la şcolile săteşti, pe vremuri de ploi, ninsori, ger, pe uliţe noroioase şi înămolite, care de multe ori smulgeam opincile din picioare. Am învăţat în şcoli cu două clase, cu câte trei şi patru clase de elevi în acelaşi timp şi un singur învăţător. Ne-am făcut temele şi învăţat lecţiile la lumânare şi lampă cu petrol, căci în cursul zilei eram trimişi de părinţi cu vitele la păscut sau îngrijeam de păsările şi micile animale din curte, în timp ce ei erau la munca câmpului, dar voinţa de a învăţa a învins.
A venit o zi numită “23 august 1944” şi o nouă etapă a început în istoria patriei. Mintea noastră de copii de 10 şi 11 ani, ne-a sesizat acest eveniment, dar a fost marea noastră şansă, căci atunci s-au deschis larg porţile şcolilor, pentru toţi copiii dimpotrivă în majoritate fii de ţărani, de muncitori, mici meseriaşi, funcţionari, etc. care până atunci nici nu visam să ajungem să studiem vreodată într-o şcoală secundară. A avut loc şi prima reformă a învăţământului din anul 1945, prin care s-a desfiinţat ciclul inferior al şcolilor secundare şi înlocuit cu gimnaziile unice de trei ani, în care s-a intrat fără examen de admitere. Astfel şi promoţia noastră paşea în toamna anului 1946 în primul an de gimnaziu organizat la cele trei şcoli secundare din Tg-Jiu: Liceul de băieţi „Tudor Vladimirescu”, Şcoala Normală de băieţi şi Liceul Comercial de băieţi. Au urmat clasele gimnaziale în condiţii şi mai grele, mai ales pentru cei veniţi de la sate, într-o ţară sărăcită în urma războiului, sărăcie aceentuată de seceta prelungită a anilor 1946-1947, într-o ţară bântuită de boli şi epidemii, îndeosebi tifos, care secera vieţi omeneşti fără a ţine seama de vârstă, dar am continuat să ne luptăm cu greutăţile şi am învins.
Tocmai când ne obişnuisem cu viaţa de gimnaziu, o nouă reformă a învăţământului a dezorganizat ceea ce abia începusem. A fost reforma din anul 1948 când în mod greşit s-a abondanat sistemul de învăţământ românesc şi s-a adoptat modelul sovietic, astfel că atunci când trebuia să trecem în anul trei de gimnaziu, ne-am pomenit în clasa a şaptea elementară sau mai pe româneşte în clasa şaptea primară. Cei de la ţară n-au mai fost primiţi în şcolile din oraş şi ni s-a indicat să ne orientăm spre centrele cu şcoli generale la care s-a organizat clasa şaptea astfel că după ce am făcut cele două clase gimnaziale la Şcoala Normală şi eu am ajuns în clasa a şaptea elementară la Şcoala generală din Târgu-Cărbuneşti.
În vara anului 1949 după absolvirea clasei a şaptea elementară, părinţii noştrii s-au orientat şi ne-au îndrumat să susţinem examen de admitere la cea mai renumită şcoală a judeţului, Liceul Teoretic de băieţi “Tudor Vladimirescu” din Târgu-Jiu, renumit nu numai în judeţ, ci în întreaga Oltenie şi chiar în ţară, prin trecutul şi tradiţia sa, graţie iluştrilor profesori care i-au adus Gloria dealungul timpului. După promovarea examenului, am avut şansa să devenim elevii acestui liceu şi să întâlnim un colectiv de profesori cu o înaltă pregătire profesională şi ţinută morală, care cu răbdare şi pasiune şi-au aplecat frunţiile asupra noastră, tinerele vlăstare venite din toate colţurile judeţului şi au reuşit să ne sădească în inimi dragostea pentru carte şi învăţătură, dragostea pentru muncă, să ne pregătească drumul pentru a păşi curajoşi în viaţă.
Dacă în teatru şi cinematografe se obişnuieşte să se spună la marii artişti, “monştri sacri ai scenei şi ecranului”, atunci folosind aceşti termeni prin asimilare, putem afirma că marea majoritate a profesorilor din anii noştrii de liceu, au fost nişte “monştrii sacri ai catedrelor” pe care le-au servit cu pasiune şi dăruire dealungul întregii lor vieţi, precum: Ştefan Petrescu, Mircea Pavelescu, Emil Isac, Theodor Gâlcescu, Atanasie Galaci, Gheorghe Catană, Radu Raiţă, Ion Manolescu, Aurelia Constantinescu, Elena Slăvescu, Sabin Găman şi mulţi alţii de o potrivă de valoroşi şi vă rog să mă ierte spiritul lor de acolo de undeva de sus, dacă n-am reuşit să-i enunţ pe toţi, dar lor le datorăm atât de mult şi din păcate n-am reuşit să le mulţumim suficient când mai erau în viaţă.
După absolvirea liceului, marea majoritate ne-am îndreptat spre învăţământul superior şi numai o mică parte, apăsaţi de nevoi şi necazuri, a trebuit să ia direct în piept lupta cu greutăţile vieţii, dar de o potrivă toţi au devenit oameni de nadejde ai societăţii în diverse ramuri ale economiei naţionale sau instituţii ale statului.
Din cei 113 absolvenţi, 42 au devenit ingineri, 2 economişti, 15 profesori, 2 jurişti, 11 ofiţeri, toţi ajungând la înaltul grad de colonel, 7 medici, 1 actor, 11 tehnicieni şi 23 diverse funcţii administrative economice. Ne mândrim că promoţia noastră a dat ţării doi miniştrii şi o serie de cadre cu funcţii de conducere în ministere, al unor mari întreprinderi industriale şi economice, instituţii de proiectare şi ceretare, instituţii de învăţământ, cultură, sănătate, ale administraţiei centrale şi locale de stat, etc., funcţii ce au fost prezentate cu ocazia întâlnirilor anterioare.
A urmat strigarea tradiţională a catalogului, la care au răspuns „prezent” un număr de 25 colegi, ce au dovedit că nu şi-au pierdut identitatea şi calitatea de adevăraţi colegi şi prieteni, că n-au uitat locul unde s-au pregătit şi format o bună perioadă de timp, pentru drumul ce aveau să-l parcurgă în continuare, respective:
– inginerii: Burlan Constantin, Coculescu Grigore, Coculescu Marcu, Cotan Ilarie, Filip Ion, Guţă Ion, Ionici Vasile, Nimară Ilie, Popescu Aurel, Popescu Adrian, Popescu Cornel, Pupăzan Ilarie, Tiţa Constantin, Vasilică Ion, Vâlceanu Nicolae, Vâlculescu Ion.
– profesorii: Duncea Ion, Gâlcescu Ion, Popescu Ion, Teoteoi Ion.
– ofiţerii: Ciolacu Nicolae, Udroiu Dumitru.
– funcţionari tehnico-administrativi: Brelea Nicolae, Popescu Vasile, Vâlceanu Grigore.
Întâlnirea s-a încheiat cu o masă festivă într-un local intim şi la propriu şi la figurat, din centrul oraşului, unde în veselia şi bucuria revederii s-au depănat amintiri, s-au spus glume, s-au făcut fotografii.
Şi aşa s-a mai scurs o frumoasă zi de toamnă din viaţa acestor oameni minunaţi, care pe locurile pe unde au trecut, au lăsat ceva în urma lor, aşa cum spune o veche zicală românească.
Ing. Aurel Popescu
