Primarul de Motru, Gigel Jianu, se pregătește să semneze decizia de numire a noului manager al Spitalului din localitate, după ce mandatul dr. Alin Efrim a expirat ieri. Deși edilul putea prelungi până la șase luni mandatul lui Efrim, mai ales că managerul a depășit cu brio starea de urgență, prin spitalul municipal trecând peste 100 de suspecți și pozitivi cu coronavirus, edilul a preferat să nu facă asta. Mai mult, o va numi în funcție, fără concurs, interimar la conducerea spitalului pe Elena Catană, actual director medical.
Dr.Catană a fost implicată în mai multe divergențe, relatate de presa locală, legate de lipsa ei din spital în perioada stării de urgență, a unui conflict cu personalul pe marginea materialelor de protecție și a pontajelor pentru echipele care au tratat pacienții cu COVID 19 dar și a angajării norei sale în unitatea medicală pe un post de medic rezident oftalmolog, concursul fiind oprit în ultimul moment urmare a pandemiei. Angajații spitalului, cetățenii și CL nu văd cu ochi buni această schimbare, mai ales în timpul stării de alertă, și o văd drept una politică. De altfel, dr.Catană a fost membră a PDL și probabil, de astăzi, a PNL.
Consiliul Local Motru nu are posibilitatea de a decide managerul spitalului, acest lucru revenind strict primarului. Alin Efrim, care s-a descurcat excelent în perioada de criză dar și după, a revenit pe postul de medic de urgență și este posibil să ajungă director medical asta dacă este acceptat de viitoarea directoare.