«Bunul Dumnezeu, nu ține seama de vremurile de neștiință, și poruncește acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască; pentru că a rânduit o zi, în care va judeca lumea după dreptate…” – (Faptele Apostolilor 17:30—31)
Într-o viziune teologică elaborată şi riguros argumentată, sufletul este partea invizibilă a omului care sălăşluieşte în trupul trecător şi muritor, dar care rămâne pentru veşnicie şi care hotărăşte unde îşi va petrece fiecare din noi veşnicia, fie în Împărăţia Lui Dumnezeu, unde este bucurie, fericire şi împlinire sau în iazul de foc, unde va fi plânsul căinţei şi scrâşnirea dinţilor de durere şi de resemnare! Desigur, mintea omenească are nevoie să înțeleagă ceea ce se întâmplă în vremuri de grea încercare, aşa cum este vremea noastră, a spaimelor pandemice, fiind în căutarea strategiilor de supraviețuire, mai ales că în lipsa unor modele în viața reală, se îndreaptă către scenariile apocaliptice ale perspectivelor eschatologice! Conştiinţa de sine este firească, mai ales că exigenţele ei ar merita să ne ridice câteva semne de întrebare. Suntem trăitori într-o lume care şi-a pierdut încrederea, mai ales că în această perioadă, unii dintre noi am ales în mod conștient să evităm traumele psihice, asociate cu frica de moarte şi de sfârşitul inevitabil! Am văzut unii pacienți care se implică în terapie «online», în aceste vremuri pline de restricții şi de frisonări ale sufletului, că lipseşte acea perspectivă dătătoare de speranță. Dacă cineva se pierde psihologic într-un scenariu al disperării şi al fricii patologice, s-ar putea ca ficțiunea să-i alimenteze îngrijorările și în final să aibă dificultăți în a-și gestiona anxietatea sau atacurile de panică, pe care nu ajunge să şi le explice suficient!
Sufletul nu este de fapt al nostru, ci, este darul Lui Dumnezeu!
Desigur, liniștea sufletească, atât de dorită, este o realitate greu de îndurat pentru omul obișnuit cu neliniștea dirijată de către politicienii corupţi şi nesiguri pe ei înşişi în lucrurile cu adevărat nobile! Omul izolat de restricţiile pandemiei cu iz de parodie, se simte precum o corabie mânată de vânt și îi este greu să se oprească măcar câteva clipe din cursul nestăvilit al timpului care curge ineluctabil! Iar, când ne oprim, pentru un popas necesar şi firesc, atunci avalanșa trecutului năvălește peste noi și ne înconjoară de parcă ne-ar urmări pentru o trădare despre care nu ştim o iotă! În unele situaţii, putem constata cu surprindere că omul nu are suflet, ci, mai degrabă este suflet, suflare a lui Dumnezeu, Creatorul omului! În mod surprinzător, atunci când omul a alunecat, căzând în păcatul de moarte, Dumnezeu Şi-a trimis pe unicul Său Fiu care a plătit cu propria viață pentru salvarea sufletului omenesc. Mai constatăm că Dumnezeu l-a binecuvânt pe om cu darul cel mai de preț și tot El a plătit un preț mare pentru răscumpărare. Dar, fiindcă sufletul nu este de fapt al nostru, ci, este darul Lui Dumnezeu, nu avem dreptul să-l vindem pe câţiva arginţi sau pe galbenii trădării! Dacă sufletul ar fi al nostru, și l-am vinde noi înşine, fără negociere, n-am rămâne, de fapt, cu nimic, fiindcă n-ar avea cine să se bucure, chiar dacă am primi ca preț al tranzacţiei toată lumea, fiindcă în ultimă instanță, nici n-am mai exista ca entităţi distincte, ca individualităţi. Un om fără de suflet nu mai este om sau o fiinţă creată după chipul și asemănarea Lui Dumnezeu. Hotărât lucru, un suflet pierdut și nerăscumpărat este pierdut pentru totdeauna! Fiecare dintre noi, vede ca om şi iubeşte, Pământ și Cer deopotrivă, gânduri și emoții la un loc, fără a fi posibilă vreodată conturarea unei demarcaţii care să împartă omul în ceva și altceva. Cu toate acestea, uneori, este mai bine să ne cunoaștem din perspectiva părților care ne compun, imaginându-ne că ar fi posibilă delimitarea unui ceva de altceva mai puţin cunoscut şi mai greu de acceptat! Cei mai mulți dintre noi împart omul în trup și suflet, fără o disociere tranşantă, speculativă, fiindcă această împărțire nu ne ajută prea mult şi în multe privinţe generează confuzie! Trebuie adăugată și mintea omului, poate, chiar mintea cea din urmă! Astfel, suntem trup, minte și suflet, iar trupul (carnea, oasele și sângele nostru) slujește, în primul rând, sensului şi scopului Vieții, mai ales că spunem că suntem în viață pentru că avem un trup viu, iar sufletul slujește Spiritului, acela care simbolizează esenţa luminoasă şi transcendentă din fiecare om! Cu toate acestea, mintea, şugubeaţa, neastâmpărata, se arată nesigură pe ea însăşi, fiindcă nu se decide prea uşor, de partea cui să fie! Slujește și Vieții și Spiritului, ajunge să fie și de partea trupului și a sufletului, după cum îi vine mai bine, după cum o poartă interesele, nevoile sau jocurile de interese! De fapt, Mintea își slujește doar sieşi, fără să-i pese de consecinţe! Mintea are puterea de a face pace între Viață și Spirit, conducându-ne către ceea ce poate să fie stabilitatea și unitatea ființei, dacă alege să treacă de partea sufletului. Numai că de partea sufletului este munca cea mai grea pentru mintea noastră!
Ceea ce transcende logica noastră este divinul, un dar de la Dumnezeu!
De multe ori, poate chiar de fiecare dată când ezităm cu premeditare, mintea trebuie să se strunească, să vibreze pe frecvențe înalte, să emită gânduri profunde şi neliniştite, să opereze cu idei și concepte abstracte, pe când de partea trupului, ea este lăsată să facă ceea ce vrea, fiind recompensată din când în când cu plăceri și cu iluzii, chiar dacă nu i se cere mai nimic, doar să nu se preocupe de filosofie, să nu-și propună cumva să se înțelepțească prea mult! În rest, mintea noastră poate să se preocupe de orice activitate: de afaceri, de politică, de fotbal, de modă sau ce i-o mai plăcea ei din lumea aceasta largă şi plină de contraste! La urma urmei, o minte suficient de deșteaptă, la un moment dat se trezeşte la realitate, își dă seama repede că în mod normal, nu are o existență prea solidă, prea sigură, nu are o fundamentare prin ea însăşi, depinzând, atât de trup, cât și de suflet. Mintea înțelege destul de repede că dacă vrea să dețină controlul ființei noastre și să fie considerată cea mai importantă componentă a omului, trebuie să creeze și să întrețină un conflict latent între trup și suflet. Cât timp suntem în viață, mintea, în care își are sălașul egoul nostru, va face mereu în așa fel încât trupul și sufletul să fie în conflict deschis, dar va avea grijă să nu se lupte prea tare, pentru că această luptă este păguboasă și pentru ea, chiar dacă într-o anumită măsură, îi este necesară. De multe ori, mintea ne învaţă că dacă este de partea trupului, foarte uşor poate să obțină chiar și o oarecare măreție, putere de decizie, fără trufie, însă, dacă se aliază cu sufletul, nu are altă cale decât să apună, pentru că nici o altă stea nu mai rămâne vizibilă pe Cer după ce răsare soarele. Sufletul neliniştit şi dinamic, trebuie să convingă mintea să treacă de partea lui și pentru aceasta îi promite un loc în Cer, însă trupul, parcă îi spune: „Lasă locul din Cer, ți-l vei lua după ce vei muri! Până atunci, fii de partea mea, pentru că doar eu pot să te fac să devii Cineva, doar eu te slăvesc și te prețuiesc cu adevărat”! Săraca mintea noastră, uite că aşa, parcă ajunge să fie mereu și mereu indecisă, oscilând între trup și suflet, între Scilla şi Caribda! Cine ştie, poate că a venit şi timpul ca să se decidă în ce direcţie va merge! Adevărata transformare a Eului începe cu o astfel de decizie, care ulterior trebuie reînnoită mereu și mereu, pentru că tare schimbătoare mai este mintea noastră și tare ușor ajunge să se răzgândească faţă de ceea ce a fost sau este aparentă certitudine! Să fim fermi, iar dacă vrem să pătrundem ceva mai adânc în Realitate, nu o putem face deodată, intempestiv! E recomandat să fim de la început de partea sufletului, iar chiar dacă se întâmplă să fim de partea plăcerilor trupului (a instinctelor), tot e bine, măcar experimentăm cu intensitate anumite lucruri și după un timp, dezamăgiți de ceea ce ne poate oferi trupul și lumea, ne vom întoarce către suflet, dar, atunci o vom face cu foarte multă putere de persuasiune, de implicare în ceea ce înseamnă necunoscutul! Majoritatea dintre noi, ajungem să fim de partea sufletului, dar adesori ne lăsăm ademeniţi sau chiar înduioșați de tânguirile Ego-ului nostru. Să rămânem fermi în susținerea sufletului și de la un punct încolo sufletul ne va susține pe noi! Oamenii se împart în damnați și aleși, de aceea, toţi avem răspunderea de a recunoaște drumul dat de Dumnezeu vieţii noastre! Absurdul este semnul divinului, pentru că tot ceea ce ascultă regulile logicii noastre este strict omenesc, iar, ceea ce transcende logica noastră este divin, un dar de la Dumnezeu! Sufletul este un alt ordin de realitate decât corpul material, pentru că este nemuritor şi în aceeași substanță cu Adevărul. Adevărul este Dumnezeu, este în suflet, mai lăuntric mie decât sinele meu cel mai lăuntric! Credința precede înțelegerea, cunoașterea logică şi pătrunderea ştiinţifică! Virtuților preluate de la Platon (dreptate, cumpătare, curaj, înțelepciune), Sf. Augustin le adaugă virtuțile creștine: credința, speranța, iubirea, iar toate acestea sunt completate cu «virtuți umanitare», cum ar fi iubirea aproapelui, fidelitatea, încrederea şi umilința. De aceea, Fericitul Augustin este unul dintre cei mai importanți teologi și filosofi creștini, ale cărui opere au modificat substanțial gândirea europeană. Aproape în totalitate, opera sa constituie o punte de legătură între filosofia antică și cea medievală, iar în scrierile sale utilizează argumente logice încercând să demonstreze veridicitatea religiei creștine. Va urma
Profesor dr. Vasile GOGONEA
Master în Psihologie clinică
