Cercetat penal pentru act sexual cu o minoră

357

Un tânăr în vârstă de 21 de ani, din comuna Drăguţeşti, s-a ales cu dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor. Potrivit poliţiştilor, tânărul ar fi întreţinut relaţii sexuale cu o adolescentă în vârstă de 15 ani, din aceeaşi localitate.

Tânărul a intrat în atenţia oamenilor legii după ce minora, care plecase de acasă, a fost depistată pe raza municipiului Târgu-Jiu. „În urma investigaţiilor efectuate de către poliţiştii din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale, a fost identificată pe raza municipiului Târgu-Jiu minora G. Elena-Alexandra, cu domiciliul în comuna Drăguţeşti. În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că anterior părăsirii domiciliului, respectiv împlinirii vârstei de 15 ani aceasta a întreţinut raport sexual cu A.I., de 21 ani din comuna Drăguţeşti, fiind prezentată SML Gorj care a concluzionat că minora prezintă deflorare veche fără a se putea preciza cu certitudine data survenirii acesteia”, a declarat George Neagoe, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Având în vedere aceste aspecte, în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de act sexual cu minor, adolescenta fiind internată în Centrul de Primire Minori în Regim de Urgenţă Târgu-Jiu.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here