Au furat 150 de metri de cablu telefonic

401

Poliţiştii gorjeni au identificat trei tineri din comuna Ţânţăreni care au sustras circa 150 metri liniari de cablu din reţeaua de telefonie. În prezent, aceştia sunt cercetaţi penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

În noaptea de marţi spre miercuri, în jurul orei 01:05, poliţiştii din cadrul Secţiei 7 Poliţie Rurală Turburea au fost sesizaţi prin SNUAU 112 cu privire la faptul că la reţeaua de telefonie situată între satele Ţânţăreni şi Căpinteni, a apărut o semnalare de deranjament, fiind posibilă sustragerea cablului telefonic. În urma verificărilor efectuate, oamenii legii au descoperit că responsabili de deranjamentul apărut sunt trei tineri din satul Floreşti, care au sustras metri întregi de cablu din reţeaua de telefonie. „La faţa locului s-a deplasat o echipă operativă constituită la nivelul subunităţii care a efectuat cercetarea locului faptei, constatând că din reţeaua aeriană de cablu telefonic situată pe raza satului Floreşti, comuna Ţânţăreni, a fost tăiat şi sustras aproximativ 150 metri liniari. Cu ocazia efectuării cercetării locului faptei, a fost identificat T.L.I., de 18 ani, comuna Ţânţăreni, sat Floreşti, care se afla la domiciliul său, împreună cu S.M.P., de 20 şi T.L.I., de 18 ani, ambii din comuna Ţânţăreni, sat Floreşti, în timp ce ardeau mantaua de protecţie de la cablul telefonic”, a spus George Neagoe, purtător de cuvânt al IPJ Gorj. Acesta a mai precizat că în cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here