Dedeman Târgu-Jiu trece pe energie verde

2090

Dedeman, cel mai mare retailer de bricolaj la nivel național, a început să instaleze centrale electrice fotovoltaice pe acoperișurile a 28 de magazine din rețea. Pe listă este inclus și magazinul din Târgu-Jiu, din strada Termocentralei.

Curentul electric produs va fi destinat exclusiv autoconsumului, iar perioada de utilizare va fi de minimum 25 de ani.
Puterea totală instalată în cele 28 de magazine va fi de peste 7 MWp și va asigura aproximativ 30% din consumul anual de energie electrică necesar desfășurării activității magazinelor.
Investiția totală depășește patru milioane de euro. „Am făcut această investiție cu gândul la viitor. Pe lângă aspectele de ordin financiar, am luat în calcul și efectele benefice pe care generarea de energie verde le are asupra mediului înconjurător. Energia solară este o sursă de energie curată și inepuizabilă și trebuie să învățăm s-o exploatăm cât mai corect și cât mai mult posibil. Natura ne-a oferit dintotdeauna mijloacele și condițiile necesare unui trai bun. Acum, mai mult ca oricând, trebuie s-o răsplătim la rândul nostru prin grijă și eforturi permanente orientate către o dezvoltare sustenabilă”, susține Dragoș Pavăl, președintele companiei. Fiind un proiect destinat exclusiv autoconsumului, puterea instalată și implicit numărul de panouri montate depind de consumul de energie electrică al fiecărui magazin în parte. „Dacă ar fi să facem o medie, fiecărei locații îi revin aproximativ 900 de panouri solare, ceea ce înseamnă o putere instalată de circa 260 kWp/magazin”, a mai spus Pavăl.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here