Motto: „Ne plac extremele. Am înlocuit o dictatură sclerozată, cu o democrație infantilă.” – Valeriu Butulescu, Din Maculator existențial (2017)
Iată cum, în Săptămâna Patimilor Mântuitorului nostru – Iisus Cristos, ne-a fost dat să cădem dintr-o extremă în alta. Marți seară, ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunțat că între MAI și Biserica Ortodoxă Română s-a semnat un protocol. În baza căruia, explica domnia sa, poliția va ajuta credincioșii să nu meargă la Învierea Domnului oferindu-le de Sfintele Paști atât lumina adusă de la Ierusalim, cât și pască, împreună cu voluntarii parohiilor.
O fi fost bine, o fi fost rău?, chiar dacă pare și chiar este o măsură cu iz electoral a PNL-ului, nu ne-am fi așteptat la scandalul ce a ieșit. Un scandal între Palatul Cotroceni și Palatul Victoria, deși vizat era numai ministrul de Interne.
N-am fost pe fază când pe posturile de televiziune președintele Klaus Werner Iohannis n-a fost de acord cu măsura ori cu acordul dintre MAI și BOR. Totuși, la puțină vreme după ce președintele Iohannis nu a fost de acord cu cele convenite am găsit o poziționare vehementă pe Facebook, la adresa acestuia:
„De azi, Iohannis o să întruchipeze Antihristul.”
O reacție extrem de acidă s-a produs, după cum spuneam, după ce Klaus Werner Iohannis a desființat acordul ministrului de Interne, Marcel Vela, cu Biserica Ortodoxă Română, pentru împărțirea Paștilor și a luminii sfinte.
„E perfect, Înaltul se duce în cap și insistă să nu se oprească. De azi, după ce le-a dat la ficat lui Orban și Vela la pachet pe tema acordului cu Biserica Ortodoxă, o să întruchipeze pe Antihristul. Dacă Băsescu ajunsese să nu mai iasă pe stradă de spaima flegmelor, sper că măcar robotul de bucătărie are un elicopter pregătit. Nu azi-mâine, olecuță mai încolo, să fie bine, ca să nu fie rău…”, a scris Victor Ciutacu, jurnalist la România TV, pe Facebook.
Președintele Iohannis a declarat, miercuri, înainte de o ședință cu prim-ministrul și mai mulți miniștri, printre care neapărat Marcel Vela, că va cere să se revină asupra protocolului dintre MAI și BOR pentru împărțirea Paștilor și să se găsească o altă formulă care să respecte principiul „stați acasă”. E vorba de acordul anunțat, marți seară, de către ministrul de Interne, Marcel Vela.
Pe președintele Iohannis l-a apucat grija de „românii mei” și nu-i vrea infectați cu coronavirusul ucigaș. Nu la fel s-a poziționat atunci când 2000 de oameni s-au înghesuit pe Aeroportul „Avram Iancu” din Cluj-Napoca, în timpul stării de urgență!!!, spre a pleca la cules sparanghel în Germania Angelei Merkel. Iohannis n-a zis nici pîs!
Deși Poliția, SRI, ROMATSA și DSP Cluj știau cu o zi înainte că vor veni acești oameni netestați, unii chiar din zona Sucevei carantinate, satul Pojorâta, de pildă, dar atunci nimeni nu a luat nicio măsură. Marcel Vela spune, și îl credem pe cuvânt, că n-a acționat de capul lui. Și că atât președintele Iohannis, cât și prim-ministrul Orban erau la curent cu acordul dintre MAI și BOR pentru noaptea Învierii și Paște.
Despre neclaritățile din Decretul ce prelungește starea de urgență cu încă 30 de zile se va vorbi astăzi în Parlamentul României. Iar eu sper să nu fie votat, ci abrogat!
ION PREDOȘANU
P.S. Oricum, nu știu dacă Marcel Vela mai este în funcție. Indiferent de decizia lui Klaus Werner Iohannis, nu mi-ar părea rău dacă-l demite sau nu. În noaptea Învierii Domnului nostru – Iisus Cristos, ne vom uita la TRINITAS TV și vom participa în acest mod la slujba transmisă de la Catedrala Mântuirii Neamului și ne vom aprinde lumânarea de la candelă. Cristos a Înviat! și sărbători pascale cu bucurie, liniște și pace sufletească. Nu mor caii când vor câinii! (Ion Predoșanu)