Cât timp bolnavul suflă, mai este speranță

1963

Citeam zilele trecute despre una dintre dilemele, insurmontabile de altfel, ale acestei pandemii de coronaviroză: selecția…triajul.În puține cuvinte, în situația escaladării cazurilor severe, cu detresa respiratorie, care necesită ventilare mecanică, raportate la insuficiența mijloacelor de ventilație, CINE și PENTRU CARE MOTIVE, AR PUTEA REFUZA DREPTUL LA VIAȚĂ AL UNEI FIINȚE UMANE, ÎN BENEFICIUL ALTEI FIINȚE UMANE?Exemplu: între un pacient de 20 de ani, fără experiență sau reușite notabile, și unul de 65 de ani, care a adus reale, evidente servicii țării, ambii în aceeași situație critică, cui oferim dreptul de a merge mai departe? E primul exemplu care mi-a venit în minte, viața ne poate pune în fața unor situații foarte complicate…Să nu uităm că MAREA MAJORITATE A CELOR PESTE 65 de ani, e compusă din CEI CE AU AVUT ȘI AU, ACUM, UN CUVÂNT DE SPUS: POLITICIENI, OAMENI DE ȘTIINȚĂ, JURNALIȘTI, ACTORI, AVOCAȚI DE SUCCES, MEDICI DE RENUME, PROFESORI – care au format mii de copii și tineri în lungul drum al devenirii, INGINERI, ECONOMIȘTI, ARHITECȚI…și lista e departe de a se fi epuizat. ALĂTURI de toți aceștia, peste 65 de ani sunt și PENSIONARI, CARE NU INTRĂ ÎN CATEGORIILE DE MAI-SUS, dar, care au muncit și oferit țării și nouă tuturor, tinerețea lor. CEI MAI CONȘTIINCIOȘI ÎN PLATA TAXELOR ȘI IMPOZITELOR. Un proverb african spune: ,,Un bătrân care moare este o bibliotecă ce arde”…
Cele scrise, nu sunt defel o pledoarie pentru vârstnici… ci doar o trecere în revistă a ceea ce reprezintă ei aici și acum…
Persoanele tinere, sub pragul celor 65 de ani, sunt PREZENTUL…CEI CARE FAC, sau VOR FACE ceva pentru România…SPERANȚA noastră!
E O SITUAȚIE GREA! VA FI MAI GREA!!! Însă, să vedem și partea bună a lucrurilor:
AVEM MEDICI PREGĂTIȚI ȘI DEDICAȚI! Ei TREBUIE AJUTAȚI să ducă această bătălie cu SARS-CoV-2 ! PROTEJAȚI-I pentru A NE PROTEJA!!!
Avem OAMENI DEOSEBIȚI, INTELIGENȚI, MINUNAȚI, care au făcut România cunoscută peste hotare, care au muncit pentru țară și pentru semenii lor… unii dintre ei sunt pensionari – să le asigurăm o bătrânețe liniștită…alții sunt tineri care ne reprezintă acum, sau mâine… să le asigurăm deschidere…Chiar și o persoană care a greșit – și mă refer la cel care a săvârșit o infracțiune, are dreptul la a doua șansă!Unele țări au încercat și încearcă să creeze, să adapteze, mijloace de ventilație, pentru a veni în ajutorul celor suferinzi…
Românii sunt cunoscuți ca inteligenți, inventivi… Chiar dacă e greu IMPOSIBILUL POATE DEVENI POSIBIL!
E NECESAR SĂ LUPTĂM PENTRU VIAȚA FIECĂRUI OM, INDIFERENT DE VÂRSTA LUI!!!
Avem obligația de a face tot ce e omenește posibil; dacă, totuși, se produce deznodământul nefericit, acesta NU TREBUIE SĂ FIE PENTRU CĂ AM REFUZAT DREPTUL LA VIAȚĂ CUIVA, ci pentru că, deși am depus toate eforturile, nu s-a putut mai mult!!!
AVEM NEVOIE SĂ ȘTIM CĂ AM FĂCUT TOT CE SE PUTEA, IAR EI, OAMENII – CĂ NU AU FOST ABANDONAȚI!!!
Să nu uităm că: ,,NU SUNT PIERDUTE DECÂT ACELE BĂTĂLII PE CARE NU LE ÎNCEPI NICIODATĂ”(Mircea Eliade)
Nicu Vasile

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.