Noi mărturii din Wuhan: ,,Înfrângerea epidemiei stă în dorința oamenilor de a se uni”

1677

Fostul pandur Lu Yuefeng a dezvăluit cum au reuşit autorităţile din oraşul său natal, Wuhan, să învingă noul coronavirus. Fotbalistul chinez a explicat că măsurile au fost foarte stricte, iar pentru a reveni la o viaţă aproape normală, locuitorii metropolei au jucat un rol esenţial. ,,Pentru a preveni ca virusul să iasă din Wuhan, guvernul a decis să închidă toate cele 75 de ieșiri din Wuhan. Orașul meu, fiind principalul focar, a construit rapid două spitale și, în același timp, a transformat stadioane, școli și alte locuri publice în spitale cu locuri de triaj. Sperând așa ca toată lumea să fie tratată rapid. Când e carantină, nimeni nu mai face nimic, nimeni nu mai muncește. Aproape că nu mai sunt pietoni pe stradă. Nimeni n-are voie să iasă din oraș, nimeni nu poate ieși din zona rezidențială. Toți stau izolați pentru a evita infectarea în masă. Cheia înfrângerii epidemiei stă în dorința oamenilor de a se uni și a se ajuta reciproc. Tocmai de asta vreau să le mulțumesc tuturor oamenilor din mediul sanitar. Au fost excepționali!”, a declarat Lu pentru Gazeta Sporturilor.
Fotbalistul a mărturisit că îi ajută cu ce poate pe prietenii din Europa. ,,China ajută acum multe țări, inclusiv România din ce am înțeles, și donează materiale sanitare. Inclusiv eu am trimis câteva măști și mănuși câtorva prieteni din România. Sper să fiți bine și voi! Iar când totul se va termina, îi voi chema pe toți prietenii din România la Wuhan”, a spus Yuefeng.Pe 8 aprilie, la ora 8.00, Guvernul Chinez a anunțat deschiderea orașului Wuhan după 76 de zile.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.