Medicii de familie cer și ei stimulentul lunar de 2.500 de lei, promis personalului medical care se confruntă cu bolnavii COVID-19. Ei acuză Guvernul de discriminare. În Gorj sunt circa 200 de medici de familie.
„Am aflat cu surprindere, prin intermediul mass-media, despre discriminarea pe care Guvernul României urmează să o facă faţă de întregul personal medical care lucrează în asistenţa medicală primară din România, adică peste 10.000 de medici specialişti în medicina de familie şi peste 15.000 de asistenţi medicali generalişti care lucrează în cabinetele de medicina familiei”, potrivit unui comunicat de presă semnat de Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie.
Stimulentul de risc va fi acordat personalului medical care luptă cu pandemia COVID-19. Este în valoare de 2.500 de lei. Îl vor primi 75.000 de cadre medicale, respectiv medici, asistenţi medicali, personal care deserveşte ambulanţele, personal paramedical care lucrează exclusiv în spitalele publice, în serviciile de ambulanţă şi SMURD.
„Menţionăm că deşi au statut de unităţi medicale private, cabinetele de medicina familiei asigură servicii medicale în sistemul public de sănătate, fără contribuţie personală sau coplată a pacientului atunci când accesează serviciile de asistenţă medicală primară – medicină de familie. Mai mult, personalul medical din cabinetele de medicina familiei luptă şi în România, ca şi în alte ţări europene, în egală măsură cu pandemia COVID-19, fără a beneficia de sprijinul şi de măsurile de protecţie pe care Guvernul României le-a oferit deja şi continuă să le ofere personalului medical şi paramedical din spitalele şi unităţile publice din sistemul medical românesc”, se mai arată în comunicat.
Aceştia cer măsuri pentru corectarea acestei discriminări grave.
Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, a anunțat că personalul medical implicat direct în tratarea bolnavilor infectaţi cu coronavirus va beneficia de un stimulent de risc cu valoare lunară de 2.500 de lei. Banii vor fi decontați din fonduri UE.
I.I.