Biciclist rănit într-un accident stupid

1177

Un biciclist în vârstă de 39 de ani, din Târgu-Jiu, a ajuns la spital, marți, după ce s-ar fi dezechilibrat, în momentul în care a fost depășit de un autoturism. Bărbatul a căzut pe marginea drumului și s-a rănit la cap. Evenimentul a avut loc pe strada Narciselor, din municipiu. ,,Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că un bărbat de 62 de ani, din comuna Godinești, în timp ce conducea un autoturism pe strada Narciselor, din direcția strada Tudor Vladimirescu spre strada Ciocârlău, a efectuat manevra de depășire a unei biciclete condusă de un bărbat de 39 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, care se deplasa în aceeași direcție de mers, moment în care biciclistul s-a dezechilibrat și a căzut pe acostament. În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea biciclistului. Conducătorul auto și biciclistul au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul conducătorului auto fiind negativ, iar în cazul biciclistului a rezultat o concentraţie de 0,03 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.