Fundaşul Universităţii Craiova, Florin Gardoş, este de părere că sezonul intern va continua în vară. Internaţionalul român a declarat că este suficient timp ca Liga 1 să-şi consume etapele rămase, mai ales că s-a amânat campionatul european. Jucătorul trupei din Bănie crede că este normal ca ierarhiile să fie stabilite pe teren. ,,Eu nu mi-am făcut, sincer, probleme că nu se va termina campionatul sau că se va întrerupe în momentul ăsta şi se va da titlul cuiva. Sunt două luni în care nu se va juca fotbal şi cred că va fi suficient timp, în iunie-iulie, să jucăm meciurile rămase, mai ales că nu mai avem Euro. Deci timp este. Şi aşa mi se pare normal, să se joace toate meciurile” a declarat Gardoş.Chinuit de accidentări în ultima parte a carierei, Gardoş spune că fotbaliştii trebuie să tragă tare pentru a reveni la forma fizică pe care o aveau la întreruperea campionatului. ,,Din punct de vedere fizic sunt ok. Dar oricine spune acum că e pregătit pentru prima etapă, eu zic că minte. Nu ai cum să faci acasă, indiferent ce condiţii ai avea. Nu ai cum să faci în aşa fel încât să fii la acelaşi nivel ca în momentul în care s-a întrerupt campionatul. Important e să ne menţinem într-o anumită condiţie fizică, să nu pornim de la zero în momentul în care se va relua campionatul”, a spus apărătorul central.Gardoş are 31 de ani, iar contractul său cu formaţia din Bănie expiră în această vară.
Cătălin Pasăre