Șeful secției ATI II din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu, Rodica Dahnovici, medicul care și-a înaintat demisia din funcție, deși încasa un salariu, lunar, de 18.626 de lei, spune că a ales să lase locul unui coleg mai tânăr care să coordoneze activitatea secției, din cauza problemelor de sănătate pe care le are de ceva vreme.
Medicul a afirmat, în cadrul unui scurt interviu acordat gorjeanul.ro, că nu de teama faptului că va trebui să efectueze gărzi în Secția de Boli Infecțioase, acolo unde se află internate persoane suspecte sau chiar confirmate pozitiv cu COVID-19, a demisionat, ci pentru că așteaptă decizia de pensionare și nu vrea să ia decizii pentru generația următoare. ,,Am 66 de ani, am fost șefă de secție mai mulți ani aici și am niște probleme de sănătate care s-au accentuat, în ultimele câteva luni, iar acum am avut probleme cardiace, mai multe probleme de sănătate, acesta a fost motivul demisiei. Am și dosar de pensie și aștept să-mi vină rezultatul, iar în momentul ăsta era nevoie de un coleg mai tânăr care să controleze toată situația. A fost o înțelegere amiabilă cu conducerea spitalului. Mi s-a părut normal să preia un bărbat, este mai tânăr, mai în măsură, eu sunt ultimul dinozaur pe aici. Ajut și eu cât pot, cum pot, dar pentru coordonarea acestei situații de amploare e nevoie de un altfel de șef. Era absurd să încurc lucrurile, fiind în așteptarea deciziei de pensionare. Nu am demisionat de teama noului coronavirus, oricum șefia secției trebuia preluată de cineva, în momentul pensionării mele, și am zis că trebuie preluată din timp, pentru că nu vreau să iau decizii pentru generația următoare. Cererea de pensionare este depusă destul de recent, iar demisia mi-am depus-o pe 19 martie. M-am simțit foarte rău. Motive strict de sănătate și de vârstă”, a precizat medicul Rodica Dahnovici.Funcția de șef Secție ATI II a fost preluată, interimar, de medicul Alin Constantin Dănăiață.
Alți trei medici…
…și-au depus, în aceste zile, cereri de pensionare. Este vorba despre șeful Secției Neurologie, Maria Zegrean, medicul neurolog Mariana Frăsie și medicul Aurelian Udriștoiu din cadrul Laboratorului de analize medicale.
Claudiu Matei
Rectificare :
Doctorul Aurelian Udristioiu și-a depus Dosarul de Pensionare , pe motiv de limită de vârstă, (chiar depășită cu 2 ani și 3 luni ), nu in aceste zile, ci incă din data de 24 Februarie, 2020, când la noi in țară nu pătrunsese epidemia.
Baleanu de la geriatrie cît o mai arde?Hai acasă și tu