Verdict în cazul furtului de motoare de ambulanță de la Primăria Drăguțești

1264

Consilierul local din Drăguțești, acuzat în cursul anului trecut că ar fi furat motoarele și diverse piese de la două ambulanțe existente în curtea primăriei din localitate, a scăpat basma curată din această poveste. Ion Bârsanu a fost trimis în judecată de către procurori în toamna anului trecut, fiind acuzat de participație improprie la infracțiunea de furt, dosarul fiind înregistrat pe rolul Judecătoriei Târgu-Jiu. În vara anului trecut, când cazul a devenit public, polițiștii au mers, inclusiv, acasă la inculpat pentru a strânge probe, Bârsanu declarându-se nevinovat. Acum el a scăpat basma curată din toată această poveste pentru că Primăria Drăguțești și-a retras plângerea și s-a împăcat cu cel pe care l-a acuzat de furtul pieselor din ambulanțelor care rugineau prin curtea instituției. „Încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului BÂRSANU ION, pentru săvârșirea infracţiunii de participaţie improprie la infracţiunea de furt, prev. de art. 52 alin. 1 Cod penal raportat la art. 228 alin. 1 Cod penal cu aplic art. 77 lit. a Cod penal, ca urmare a împăcării părților. (fapta din septembrie-octombrie 2017). Ia act că persoana vătămată Primăria Comunei Drăguțești s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 213.311,52 de lei.( f. 181 dosar up). În baza art. 397 Cod procedură penală raportat la art. 159 alin. 2 C. pen., constată stinsă acţiunea civilă exercitată de partea civilă Primăria Comunei Drăguțești. În temeiul art. 275 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., obligă persoana vătămată Primăria Comunei Drăguțești la plata sumei de 200 de lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat şi inculpatul Bârsanu Ion la plata sumei de 538,82 de lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.( 438, 82 lei reprezintă cheltuieli judiciare aferente fazei de urmărire penală)”, se arată în decizia Judecătoriei Târgu-Jiu, sentința nefiind una definitivă.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.