Primarul din Bustuchin, Ion Ciocea, își dorește un nou mandat. Primar din 1996, Ciocea a câștigat de fiecare dată alegerile la scor zdrobitor. A intrat în dispută cu PSD, după ce a fost scos de pe lista de parlamentari, în 2016. S-a lansat într-o candidatură independentă, fără sorți de izbândă. Ulterior, PSD a demarat procedurile de suspendare din funcție. Ciocea a tranșat situația în instanță, iar în acest moment este curtat de mai multe partide. Ciocea spune că va cântări decizia și, într-un final, va alege „oferta câștigătoare”.
Deși surse politice îl dau pe edilul din Bustuchin în tabăra Pro România, Ciocea susține că nu a ajuns încă la o înțelegere politică. „Nu cred că am spus nimănui că am trecut la Pro România. Am spus că sunt ofertat, primesc oferte și trebuie să îmi aleg oferta câștigătoare. Nu pentru mine, ci pentru comunitatea mea. După procesele pe care le-am avut cu PSD-ul, am spus că vreau să stau liniștit, să mă gândesc, iar apoi voi lua o decizie. Nu este timpul trecut, nici nu îmi fac probleme. În cel mai rău caz, este candidatura ca independent. Pentru mine nu mai contează partidul, pentru mine contează acei politicieni sau acel partid care dorește să schimbe ceva. Și atunci stau să văd ceea ce gândesc, cum gândesc, ce oameni își aduc partidele, și voi lua o decizie”, a anunțat Ciocea, la un post local de radio.
I.I.