Debut expozițional pentru o talentată elevă a Liceului Tehnologic Bîlteni

2288

Vineri, la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, a avut loc un complex de manifestări dedicate împlinirii a 52 de ani de la înființarea instituției. În cadrul manifestărilor, unul dintre evenimente a fost dedicat expoziției ,,Debut de mărțișor”, semnată de o tânără elevă a Liceului Tehnologic Bîlteni.

Francesca Maria Laigner este elevă în clasa a VII-a la Școala Generală Bîlteni, din cadrul Liceului Tehnologic Bîlteni, și, în ciuda vârstei fragede, tânăra promite multe în domeniul artelor. Vineri, 28 februarie, aceasta a debutat cu prima ei expoziție, intitulată ,,Debut de mărțișor”, organizată la Târgu-Jiu, în cadrul evenimentelor prilejuite de împlinirea a 52 de ani de la înființarea Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj. Manifestările au avut loc la Sala ,,Florin Isuf” din cadrul instituției județene.
,,Francesca este elevă în clasa a VII-a la Liceul Tehnologic Bîlteni. Este un copil deosebit, este serioasă și sensibilă, cu o educație aleasă, pasionată de artă și frumos. Pe lângă faptul că este foarte talentată, este și foarte inteligentă, are media generală 10, poate să învețe exemplar la orice materie reușind, zilnic, să te surprindă în mod plăcut. A obținut numeroase premii la concursuri naționale și internaționale, la diferite discipline. Pentru colegii ei este un real sprijin, ajutându-i ori de câte ori este nevoie. Suntem mândri că este eleva noastră și ca ne reprezintă!”, astfel o descriu pe Francesca Laigner conducerea și cadrele didactice ale Liceului Tehnologic Bîlteni.
Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj a aniversat așadar săptămâna trecută 52 de ani de la înfiinţare. Cu acest prilej, vineri, 28 februarie 2020, la sediul instituţiei, a avut loc vernisarea expoziţiei de grafică semnată de Ioana-Teodora Duță, expoziția de sculptură semnată de Traian Duță, expoziției de icoane a colegilor de la C.J.C.P.T Vîlcea, expoziției de mozaic semnată de Ivan Kanchev din Bulgaria și o expoziție ,,Debut de mărțișor” semnată de Francesca-Maria Laigner, o elevă din comuna Bâlteni.
Totodată, începând cu ora 11.00, la Sala ,,Florin Isuf”, a avut loc și gala premiilor CJCPCT Gorj, dar și lansarea albumului de prezentare a instituției.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.