Ajutorul de salvare pentru Complexul Energetic Oltenia, de circa un sfert de miliard de euro, depinde de aprobarea Comisiei Europene.
„Un ajutor de salvare nu se poate da fără avizul Consiliului Concurenței.
Avem avizul care susține ajutorul de salvare.
Așteptăm avizul Comisiei Europene. Tarom, CEO, CFR… se duc bani către aceste companii care ar trebui să se ducă în altă parte”, a spus luni, la audierea sa în Parlament, Florin Cîțu, ministrul desemnat al Finanțelor.
Ministrul Economiei și Energiei, Virgil Popescu, a dat asigurări că va urmări îndeaproape modul în care se va derula programul de restructurare asumat de CE Oltenia.
„Trebuie să fim foarte atenți la cărbune, CEO are 25 la sută din piața de electricitate.
Nu putem scoate această producție de energie electrică fără să punem ceva în schimb”, a spus Popescu, amintind că planul de restructurare al CE Oltenia presupune conversia de pe cărbune pe gaz a unor grupuri, alături de instalarea de panouri fotovoltaice.
„Este un plan foarte clar, ce se va întâmpla cu procedura de restructurare până în 2026.
Vor urma treceri de la cărbune pe gaz pentru unitatea de la Craiova 2, două unități de la Ișalnița, o unitate de la Turceni și un parc de 300 de megawați de energie solară care va permite, la sfârșitul lui 2026, să se reducă emisiile de cărbune cu aproape 50%.
Practic încercăm să ne încadrăm, cu Complexul Energetic Oltenia, și vom reuși, în acea țintă de reducere până în 2030 a Green Deal cu 50% a emisiilor de carbon.
Nu va fi ușor, este evident, dar sunt convins că ne vom ține de acest lucru.
Voi urmări îndeaproape acest plan de restructurare.
Vă asigur că lucrurile vor fi duse până la capăt, de data aceasta, că altfel nu se mai poate”, a mai spus ministrul Energiei.
Guvernul a dat în februarie două OUG pentru acordarea unor ajutoare de salvare, care au nevoie de aprobarea Comisiei Europene, pentru Complexul Energetic Oltenia și Tarom.
CE Oltenia urmează să primească 1,2 miliarde de lei de la Ministerul Finanțelor pentru achiziția certificatelor de CO2, sumă ce reprezintă circa 45% din cifra de afaceri a companiei.
I.I.
TERMOCENTRALELE CU MINERITUL SE VEDE CE PRODUC SI MERITA AJUTOR DAR CFR SI TAROM NU SE VEDE SI BANII AU FOST PAPATI DE CEI CE AU CONDUS.