Cea mai mare alcoolemie din acest an, depistată la un șofer din Novaci

1266

Un bărbat de 39 de ani a doborât recordul la condus în stare de ebrietate. Marți, poliţiştii din Novaci l-au depistat în trafic, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Rovine din localitate, având o concentrație de 1,38 mg/litru alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital pentru recoltarea probelor biologice de sânge. ,,În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul, de către o persoană aflată sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Potrivit reprezentanţilor Poliţiei, aceasta este cea mai mare alcoolemie depistată la conducătorii auto, pe raza județului Gorj, în acest an.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.