Memoria documentelor (I)

1120

Poziţia pe care o ocupă Brătuia, pădurile care o însoţesc pretutindeni, au făcut ca această aşezare să fie locuită din cele mai vechi timpuri. Populaţia s-a ferit în timpurile îndepărtate de locurile deschise, de drumurile prea mult circulate, preferând zonele mai ascunse, mai adăpostite. Este de la sine înţeles acest lucru datorită în special cotropitorilor de tot soiul, care găseau în ţara noastră tot ceea ce le trebuia. Faptul că Valea Jiului era presărată de aşezări omeneşti în secolele XIV – XV, ca Turcineşti, Băleşti, Roșia Jiu, Fărcăşeşti, a căror populaţie s-a stabilit aici datorită terenurilor foarte bune pentru agricultură, duce la luarea în consideraţie şi la posibilitatea acestora de a se refugia în caz de nevoie. Cel mai bun refugiu era Dealul Bran. Totodată de aici, din Dealul Bran, se puteau observa manevrele oştilor care treceau pe Jiu.Pe teritoriul Brătuii s-au găsit topoare de piatră, lucrate cu deosebită măiestrie; acestea erau şlefuite, ascuţite pe o parte, iar în cealaltă parte găurite.
Un argument în plus că pădurile Brătuii au fost locuite cu sute de ani în urmă ne-o dă istoricul Alexandru Stefanopol, în lucrarea sa istorică „Hangiţa Tudora“ apărută la Editura „Eminescu”, în anul 1970. Autorul face remarca destul de importantă pentru localitatea noastră, şi anume, că Tudora, mama lui Mihai Viteazu s-a născut şi a copilărit în Brătuia. Deci presupunem că localitatea Brătuia a existat încă din secolul XV- XVI.
Iată câteva citate, extrase din cartea sus citată:
„Hotărât să afle urma neamurilor Tudorii, măria-sa Pătrașcu rândui plecarea către BRĂTUIA, vestindu-și țiitoarea;
– Gătește-te de drum, Tudoro, pornim pe Jii în sus.
– Nu ne vom îndrepta către Brătuia? întrebă cu o veselă zvâcnire a vorbii.
– Într-acolo pornim, făcu voievodul cu zâmbetul în ochi.
– – – – – – – – – – – – – – – – – – – –
– Ne tragem din moșneni de-avură ocinci în Brătuia, măria-ta, și dacă ne raseră păgânii așezările părinților noștri, ne întemeiarăm bordeie în Buliga. Da ocinile ni le ținem tot pe-ale din Brătuia.
De două ori tresării Tudora auzind pomenindu-se numele satului ei de baștină.
– – – – – – – – – – – – – – – – – – – –
– Moșneni suntem, măria-ta, asupra tuturor ocinilor Brătuii. Cnezii noștri sunt păstrătorii hrisoavelor date de măria-sa Vlad-vodă poreclit Țepeș. I-a așezat acolo pe bătrânii noștri, oieri de dincolo și dincoace de munți, să stea strajă asupra pasului de la Vâlcan. Dacă ne-a alungat păgânii din așezările noastre, a făcut cenușă tot ce-a putut cuprinde focu și nu ne-a mai îngăduit întoarcerea nici unuia dintre noi, spre a ne ridica alte întemeiuri. Ne-am statornicit în Buliga, cu învoire domnească. Până să luăm noi sama bine, ne pomenirăm cu ocinile Brătuii cotropite de dumnealui vel cluceru Lamotă. Și de-aici se iscă pricina. Că dacă cercă în câteva rânduri să puie gheara pe hrisoavele noastre şi nu izbutii, la urmă se aşeză cu oştenii căpităniei pe noi. Câţiva dintre căpeteniile noastre de ceată pieriră neştiuţi unde şi cum. Acu, ne veni rândul ăstora de sântem aici.“
Deci așezări omeneşti pe acest teritoriu au fost din timpuri îndepărtate. Aici oamenii au găsit adăpost; iar domnii au avut tot interesul să populeze pădurile Brătuii, pentru a fi gata oricând, să oprească pe duşmanii, care puteau trece în ţară prin pasul Vâlcan.
Faptul că turcii au distrus aşezările din Brătuia, au omorât oameni, au luat ostatici şi i-au dus la Adrianopol, dovedește că locuitorii acestor aşezări puneau destule piedici intenţiilor prădătoare ale turcilor. După distrugerea aşezării, cei scăpaţi cu viaţă au revenit, dar pădurile ispiteau pe mulţi – aşa că cei ce deţineau puterea au căutat să pună mâna pe pământul localnicilor. De aici certuri pentru reîmpărţirea moşiei.
Următorul document, care se păstrează, în lucrarea lui Alexandru Ștefulescu „Documente româno – slave …“ atestă tocmai terminarea certurilor pentru reîmpărțirea teritoriului datorită judecății drepte făcute de Petre Voievod Șchiopul.
Redau în traducere documentul:
„Cu mila lui Dumnezău, io Petre Voievod dă domnia mea această poruncă a domniei mele, lui BÂRĂ, lui STĂNCIOI, şi lui IVAN şi cu fii lor câţi Dumnezeu le va dăruii, pentru ca să le fie moşie lor în Brătuia toată şi cu hotarele să se ştie; de la lacul Colonului în jos până la lazul Tunsului şi de aci la Brazda şi de aci până la Gura Sfredelului şi de aci la vale la Carpeni şi gura Cioienii în lazul Lazurilor pentru ca le este bătrână şi dreaptă moştenire şi moşie…“
Documentul este datat 10 martie 1567, dată ce poate fi luată în consideraţie în stabilirea vechimii aşezărilor omeneşti pe teritoriul Brătuii.
Hotarele amintite în acest document se păstrează şi azi, la fel denumirile acestora.
Referitor la denumirea ce o poartă aceste ţinuturi, Brătuia, există mai multe variante transmise din generaţie în generaţie sub forma unor legende. Majoritatea acestora afirmă că Brătuia a luat denumirea primului ei locuitor, Bratu. Redăm mai jos relatarea făcută de cei mai bătrâni locuitori ai satului; „Înainte de a fi locuite aceste meleaguri, acoperite în întregime de păduri seculare, coborau de la munte caii locuitorilor şi aceştia erau găsiţi adeseori pe aceste locuri, mai ales în punctul numit Dealul Crevezuii unde erau frumoase păşuni. Cu toată stăruinţa locuitorilor de la munte de a opri caii, nu le-a fost cu putinţă şi în cele din urmă au găsit cu cale să vină ei şi să se aşeze pe aceste locuri, devenind cu timpul moşneni pe aceste ţinuturi. Unul din primii oameni care s-au statornicit se numea Bratu. Acesta s-a adăpostit într-un bordei în locul numit ,,Piscul Bratului“, denumire existentă şi azi. De la acest prim locuitor al aşezării a luat şi numele localităţii“.
Trebuie amintit faptul că există o strânsă legătură între documentul dat de Petre Voievod şi faptul că unul din primii moşneni ai acestui ţinut este Bîră. În acest sens există o dovadă materială şi anume piatra ce se află în ,,Fântâna de piatră“ pe care este săpat numele Bîră. Fântâna există şi azi, de la ea se aprovizionează cu apă o mare parte din locuitorii satului Brătuia.Un alt document, datat 10 mai 1626, prin care Alexandru Vodă fiul lui Radu Mihnea confirmă stăpânire lui Nica fiul lui Lupul Bălţatul din Târgu-Jiu, aminteşte faptul că s-au adus cu acest prilej 6 megieşi pentru confirmarea dreptului de proprietate, printre care şi Lupul Negrul din Brătuia.
Este posibil ca și cei doi să facă parte din aceeași familie şi de aici confirmarea faptului că aceste ţinuturi au prezentat interes din cele mai vechi timpuri.
Cum arătau aşezările oamenilor acum 4-500 de ani? Este destul de greu de precizat, mai ales că se cunoaşte faptul că alinierea satelor s-a făcut destul de târziu, în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza. În oraşul Târgu-Jiu s-au luat măsuri pentru alinierea gardurilor abia în anul 1834. Deci locuitorii Brătuii, care aveau multe legături cu Târgu-Jiu, au trecut mai târziu la alinierea satelor. Se cunoaşte faptul că locuitorii stăteau în bordeie, iar mai târziu în case răzleţe. Câteva denumiri de locuri unde cu siguranţă au fost case şi care demonstrează că locuitorii se aşezau dispersat, pe lângă izvoare: „Prunii Mărinii“ (Casa Zamfirii), „Culă“, „Bercea“, „Judeceasa“, „Prunii lui Navlea“, „Grădina lui Gheorghița“, „Prunii lui Buzatu“, „Piscul lui Mihăiță“, „La Via Murarului“ (Trocani) a fost o culă, cula lui Savu Brătuianu.
Precizez faptul că localnicii aveau legături cu celelalte așezări învecinate lor. Demn de remarcat în această privinţă este drumul de legătură dintre localitățile Stărpoaia, Țicleni, Dănești, Târgu-Jiu, Bălești. Denumit drumul Icoanei sau drumul Târgoveților, în prezent este impracticabil. Acesta venea dinspre Țicleni pe Valea Brătuii, trecea pe lângă cimitirul existent azi, urca în Merfulești (dealungul potecii care duce la Cărăgești) și continua prin Merfulești spre Barza. Acest drum era folosit de locuitorii acestor așezări pentru a merge la oraș în Târgu-Jiu.După domnia lui Cuza (legea administrației) s-a trecut la alinierea satelor în forma în care se găsesc azi. Referitor la numele celor patru sate ce s-au format, ele au primit numele locuitorilor săi. Astfel satul Trocani poartă denumirea de la familia cu numele Trocan, satul Merfulești de la Merfu, satul Țârculești de la Țâcă; numai satul Lazu păstrează denumirea localității Lazuri. Menționez faptul că și azi majoritatea locuitorilor satelor respective poartă numele corespunzătoare. Și după intrarea în vigoare a legii administrației o parte din locuitori au refuzat să-şi părăsească casele, rămânând mai departe izolați. Şi azi găsim conace risipite pe dealuri sau văi ce amintesc de tradiția existentă de a locui izolați, aproape de porțiunea de teren ce se moștenește din tată în fiu.Este de la sine înțeles că Brătuia nu a apărut de la început ca o unitate administrativă stabilă. Acest lucru se datorează numărului mic de locuitori, cât și dispersării acestora. Se cunoaște faptul că între anii l874 – 1876, Brătuia a fost localitate componentă a comunei Dănești. Înainte de 1874, această așezare a aparținut după toate probabilitățile, așa cum precizează bătrânii, de comuna Rășina, azi orașul Țicleni.După anul l876 Brătuia devine unitate administrativă separată, în componența căreia intră satele Trocani, Lazu, Țârculești și Merfulești.
Constantin D. TROCAN- „Locuri și amintiri”
în curs de apariție

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here