Judeţul Gorj are o rată a mortalității infantile de 6,8 la mia de copii născuți vii. Valoarea este aferentă anului 2018, iar statistica a fost făcută publică de Organizaţia „Salvaţi Copiii”. În România, media a fost de 6 la mie. Studiul are la bază datele finale ale Institutului Național de Statistică. Tulcea, Botoșani și Sălaj sunt județele cu cea mai mare rată a mortalității infantile, dar reprezentanții ,,Salvați Copiii” observă că, deși rata mortalității infantile a scăzut în ceea ce privește media pe țară până la 6 la mia de copii născuți vii, există „clivaje cronice între județe, precum și între urban și rural”. Județele cu cea mai proastă rată: Tulcea – 14,7 la mia de copii născuți vii; Botoșani – 12 la mia de copii născuți vii; Sălaj – 11,1 la mia de copii născuți vii. Tototdată, județele cu cea mai bună rată sunt: Dâmbovița – 3 la mia de copii născuți vii; Ilfov – 4 la mia de copii născuți vii; București – 3,3 la mia de copii născuți vii.
I.M.