Creştere a ofertei în Gorj pe învăţământul dual

1761

Miercuri, a fost lansată VoHub, coaliţia pentru promovarea învăţământului profesional dual în România, în cadrul unei conferinţe la care au participat toţi actorii responsabili de implementarea acestei forme de învăţământ.

Asociaţia Hands Across Romania, Fundaţia Schottner Servicii Sociale, Asociaţia Commit 2 Evolution, Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic, ENGIE Romania, Federaţia Industriei Hoteliere din România (FIHR), Grupul City Grill sunt printre primii membri ai coaliţiei VoHub.
Potrivit unui comunicat de presă al Asociaţiei Hands Across România, pentru anul şcolar 2020-2021 se preconizează o creştere cu peste 29% a ofertei de şcolarizare pentru învăţământul dual, faţă de anul şcolar curent. O creştere cu o pondere de peste 8 procente peste media naţională se va înregistra în anul şcolar următor şi în judeţul Gorj.
„Învăţământul dual a fost introdus începând cu anul şcolar 2017-2018 şi a înregistrat un succes nebănuit. Dacă în prima promoţie se înscriseseră aproape 2.300 de elevi, ulterior, datorită eforturilor comune ale tuturor celor implicaţi, sprijiniţi de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic, numărul elevilor din anul şcolar 2019-2020 a crescut de peste 5 ori, ajungând la aproape 13.000 de elevi.Învăţământul dual, în România, deşi aflat la început, promite să îşi continue ascensiunea. Anul şcolar 2020-2021 se anunţă prolific: peste 760 operatori vor fi parteneri de practică, în creştere cu 10% faţă de anul şcolar actual, în paralel cu o creştere de aproape 30% a ofertei de şcolarizare.
Cele mai multe locuri alocate în planul de şcolarizare, ca urmare a solicitărilor operatorilor economici parteneri ai unităţilor de învăţământ, sunt în următoarele domenii de formare profesională: mecanică (peste 3.800 de locuri); turism şi alimentaţie (peste 1.300 locuri); electric (peste 800 de locuri); electromecanică (peste 700 de locuri).
Referitor la proiectul planului de şcolarizare pentru anul şcolar 2020-2021, din datele furnizate de inspectoratele şcolare, doar pentru clasa a IX-a, se preconizează a avea un număr de peste 320 de clase cu aproape 9.000 de locuri, reprezentând 4,9% din totalul locurilor la clasa a IX-a.
Acest procent, în creştere cu aproximativ 1% faţă de anul şcolar curent, arată un interes încurajator din partea elevilor şi a mediului privat pentru această formă de pregătire a tinerilor pentru viitor. Cu ponderi peste media naţională, în proiectul planului de şcolarizare, se situează 13 judeţe, iar dintre acestea, cu ponderi peste 8%, amintim judeţele: Alba, Braşov, Bihor, Cluj, Satu Mare, Gorj, Vâlcea, Caraş-Severin, Timiş. La polul opus, se situează Vrancea, Giurgiu şi Ialomiţa, judeţe fără ofertă la învăţământul dual”, se arată în comunicatul emis de Asociaţia Hands Across România.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.