O femeie din comuna Logreşti s-a ales cu dosar penal după ce poliţiştii au descoperit în locuinţa acesteia aproximativ 200 litri de produs petrolier, sustras de la un colector de gaze aparţinând unei societăţi comerciale din judeţul Dolj.
În urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii din cadrul Secţiei 8 Poliţie Rurală Stoina au stabilit că o femeie în vârstă de 39 ani, din comuna Logreşti, ar fi sustras produs petrolier de la un colector amplasat pe raza localităţii de domiciliu. Vineri după-amiază, în baza autorizaţiei de percheziţie emisă de Judecătoria Târgu-Cărbuneşti, poliţiştii au descins la locuinţa suspectei, unde au descoperit cantitatea de 205 litri de produs petrolier a cărui provenienţă nu a putut fi justificată. „Urmare a cercetărilor efectuate, poliţiştii au constatat că produsul petrolier a fost sustras de la colectorul de gaze aparţinând unei societăţi comerciale din judeţul Dolj, din punctul „Călugărul”, de pe raza satului Logreşti Moşteni. Întreaga cantitate de produs petrolier a fost ridicată şi restituită societăţii păgubite”, a anunţat Daniel Tică, purtător de cuvânt al IPJ Gorj. Cercetările sunt continuate cu suspecta în stare de libertate, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.
Roxana Lupu