Ne scriu cititorii – Durerea morţii mamei costă 694 de Euro!

440

126233-euro-ap02Atât urmează să primească drept despăgubiri morale doi fraţi din comuna Turcineşti pentru că le-a fost omorâtă mama într-un accident de circulaţie, adică şase sute nouăzeci şi patru Euro, iar celălalt frate care a suferit mai mult pentru că în accident, pe lângă moartea mamei i-a fost vătămată foarte grav şi fiica sa în vârstă de 20 de ani, urmează să primească 1157 Euro.

Cu aşa sume au fost pricopsiţi cei trei fraţi, respectiv Zamfir Gabriel, Zamfir Valentin şi Brădescu Ion, de către Judecătoria Tg Jiu care a judecat un accident de circulaţie produs în comuna Turcineşti la 22 aprilie a.c.(sentinţa nr. 1612/28.09.2011). Cu aşa bani Gabriel, care lucrează în Italia, abia dacă poate să plătească drumul dus-întors din Italia pentru a fi fost prezent la funeraliile mamei lui. Ce-a păţit şoferul? Beuran Eduard George, căci despre el este vorba, un tânăr tot din Turcineşti a stat o lună de zile în arest până la judecată apoi a fost condamnat la 3 (trei) ani închisoare cu suspendare, fiind liber ca pasărea. Asta în situaţia în care a fugit de la locul faptei şi mai era şi beat. Cât urmează să primească fiica lui Brădescu, studentă la Facultatea de drept din Tg Jiu aflată şi azi la pat? Nu, nu vă aşteptaţi la vre-o sumă imensă. Pentru ea s-a hotărât să fie despăgubită moral cu 30.000 lei, adică 6940 Euro. O fi mult, o fi puţin? Acoperă suma respectivă suferinţa acestei tinere? Or fi de ajuns aceşti bani pentru a-şi repara oasele rupte, ori pentru a-şi reface viaţa greu încercată? Până acum a şi cheltuit jumătate din ei prin spitale. Sentinţa nu este definitivă putând fi atacată cu recurs, dar surprinde şi loveşte şi mai rău o familie care şi aşa n-o ducea prea bine, cu numai câteva luni înainte de nefericitul accident cei trei fraţi pierzându-şi şi tatăl într-un accident de muncă. Surprinderea noastră este cu atât mai mare cu cât în urmă cu numai câteva zile aveam să aflăm că într-un caz similar Judecătoria Piteşti, într-un accident de circulaţie în care a fost omorâtă o fetiţă şi o alta a fost vătămată grav, a acordat despăgubiri morale în sumă de echivalentă cu un milion de Euro, câte 500.000 Euro pentru fiecare familie care a avut de suferit din accidentul respectiv, banii fiind deja plătiţi de Societatea de asigurări ARDAF. Iar dacă ne uităm pe net, vom vedea că şi prin alte părţi victimele unor accidente de circulaţie au fost despăgubite cu sume de ordinul sutelor de mii de Euro. După care lege s-a judecat la Tg Jiu şi după care la Piteşti sau prin alte părţi? Răspunsul ar fi: după aceeaşi lege a asigurărilor în România, respectiv Legea 136/1995 care prevede că asigurătorul acordă despăgubiri pentru terţele persoane păgubite prin accidente de vehicule, în conformitate cu legislaţia în vigoare si cu cel mai mare nivel de despăgubire prevăzut în lege şi cel prevăzut în contractul de asigurare. Evaluarea pagubelor, stabilirea şi plata despăgubirilor ori a sumelor asigurate se efectuează în condiţiile legii şi ale normelor adoptate în baza legii de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, pentru asigurările obligatorii, mai prevede Legea. Să vedem şi ce spun normele de aplicare a Legii, în ordinul CSA nr. 5/2010 la art. 24 scrie negru pe alb, cităm: „Asigurătorii RCA au obligaţia de a stabili limite de despăgubire, care nu pot fi mai mici decât limitele de despăgubire stabilite de către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor. Pentru accidente produse în anul 2011, limita de despăgubire pentru aceste riscuri se stabileşte la un nivel de 3.500.000 euro, echivalent în lei la cursul de schimb al pieţei valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca Naţională a României. Pentru accidente produse în anul 2012, limita de despăgubire pentru aceste riscuri se stabileşte la un nivel de 5.000.000 euro. În cazul în care în unul şi acelaşi eveniment au fost prejudiciate mai multe persoane şi valoarea totată a prejudiciilor depăşeşte limitele de despăgubire specificate în poliţa RCA, despăgubirea va fi stabilită în funcţie de cota-parte din valoarea prejudiciului ce revine fiecărei persoane îndreptăţite la despăgubire pentru prejudiciile suferite în acelaşi accident şi ele trebuie să acopere atât daunele materiale cât şi pe cele morale. Să recunoaştem că între asemenea sume de ordinul milioanelor de Euro şi cele hotărâte de judecătoria din Tg Jiu, ceva mizilic acolo, e ceva distanţă! Ştiam că în faţa morţii oamenii sunt egali. Să fie mai scumpe oasele argeşenilor decât cele ale gorjenilor? Sau buba e în altă parte?

Just/s Grămada

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.