Razie a Poliției la magazinele din Târgu-Jiu

882

O razie a Poliției, efectuată în perioada 4-6 decembrie, în magazinele din Târgu-Jiu, care au ca obiect de activitate comercializarea de jucării și produse textile, s-a încheiat cu 11 dosare penale. ,,Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au efectuat verificări la agenții economici de pe raza municipiului Târgu-Jiu, care au ca obiect de activitate comercializarea de jucării și produse textile. În urma controalelor efectuate, polițiștii au întocmit 11 dosare penale, fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare. Totodată, polițiștii au indisponibilizat 682 de jucării și produse textile purtătoare de mărci notorii, în valoare de aproximativ 19.518 lei”, a declarat Victor Țuhașu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.