Un șofer beat s-a răsturnat cu mașina

1133

Un bărbat de 29 de ani, din comuna Licurici, este cercetat de polițiști, după ce duminică s-a răsturnat cu mașina, în localitate. În urma testării cu etilotestul, polițiștii au constatat că se afla în stare avansată de ebrietate. ,,La data de 1 decembrie, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Târgu-Cărbuneşti au fost sesizați de către un conducător auto aflat în trafic, cu privire la faptul că, pe raza comunei Licurici, se află o maşină răsturnată. Din cercetările efectuate a reieşit faptul că un tânăr de 29 de ani, din comuna Licurici, în timp ce conducea un autoturism pe DN 67 B – Licurici, a pierdut controlul autoturismului, răsturnându-se în afara părții carosabile. Acesta a refuzat transportul la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale, iar în urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat o concentraţie de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice, de către o persoană aflată sub influenţa alcoolului sau altor substanţe.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.