Ca la noi, la nimeni – Viorica Dăncilă – candidatul singur împotriva tuturor!

857
SANYO DIGITAL CAMERA

Motto: ,,Totul este posibil, împotriva tuturor rațiunilor” – Mircea Eliade

Tenace și capabilă, apropiată de oameni și de nevoile lor, Președintele PSD, prim ministru interimar al României – Viorica Dăncilă – este și candidatul la alegerile prezidențiale al social-democraților români. Așa cum s-a întâmplat nenorocirea la votul pe moțiunea de cenzură a partidului minoritar Noul PNL, cu doar 20% dintre voturile românilor la alegerile parlamentare din decembrie 2016, Guvernul Dăncilă a fost dărâmat de o adunătură de partidulețe pretins de dreapta, plus partidulețul de strânsură și scursură numit Pro România, ai cărui membri sunt – în marea lor majoritate – doar niște trădători bănuiți a fi acoperiți ai SRI, intrați în Parlamentul României pe lista PSD.
Sunt cu totul vreo 14 candidați dornici să-i întrerupă concediul de cinci ani la Palatul Cotroceni liderului opoziției și de facto al Noului PNL – sasul Klaus Werner Iohannis. Care cică ar avea și un program ce cuprinde 80 de pagini de fraze însăilate cu verzi și uscate despre ce-ar vrea să facă în următorii cinci ani de concediu cu imunitate garantată. Programul nu-i făcut public, că doar Klaus Werner este și Președintele CSAT și ține de securitatea națională.
A ieșit cumva la rampă în vreo campanie electorală, cât de cât, numitul Klaus Werner Iohannis? Aș, ți-ai găsit! Nu se deranjează el pentru atâta lucru. Mai zilele trecute a cerut societății civile să-și desemneze liderii ca să-i invite el la Palatul Cotroceni la o cafea și o vorbă. El e prea mare să se deplaseze în mijlocul oamenilor.
În schimb, avem impresia că Traian Băsescu va candida pentru al patrulea mandat. A avut două și nu-i ajunge. Primul mandat al lui Preș. Klaus Werner Iohannis a fost copiat la indigo după cele ale Băsescului. Cu preluarea frâielor serviciilor și binomului, cu întărirea acestora în favoarea Puterii cotroceniste.
Campanie îi face Traian Băsescu, cum spuneam. Vaporeanul nu mai prididește și bate toate televiziunile care-l primesc din obligație, mănâncă sandviciuri pe traseele dinte televiziuni, și ne spune că Iohannis e cel mai bun și primul în sondaje. A mai fost primul în sondaje și Victor Viorel Ponta și tot a pierdut. Face Băsescu ceva de-a moaca? Nici pomeneală. El are promisiunea încă Preș. Klaus Werner Iohannis că va interveni la Înalta Curte de Casație și Justiție, unde-i va pune o vorbă bună lui Traian Băsescu să scape de numele său de cod securistic Petrov. Și să aflăm noi că Traian Băsescu este curat ca lacrima și n-a făcut poliție politică pe vremea Securității, fiind racolat de aceasta, conform documentelor CNSAS, încă de când era student la Institutul de marină, turnându-și colegii de facultate. Cu mult înainte de a-și turna subalternii în timpul când era comandant de vapor sau reprezentant al României Socialiste la Anvers!
Candidatul Dan Barna pornise ca din pușcă și părea periculos pentru Preș.-candidatul Klaus Werner Iohannis! Au apărut dosărelele de la DNA și de la Curtea de Apel Alba, unde nu se spală dosarele oricui, și Dan Barna s-a cumințit. Nu-l mai atacă pe Traian Băsescu al II-lea, numele de cod al lui Klaus Werner Iohannis.
Și cum ceilalți candidați nu contează, rămâne ca Viorica Dăncilă să lupte singură împotriva creatorului războiului româno-român Klaus Werner Iohannis! Fiind o luptătoare și apropiată de oamenii Țării, Viorica Dăncilă nu numai că va intra în turul al doilea al alegerilor prezidențiale. Doamna Dăncilă are toate șansele să devină prima femeie Președinte al României!
ION PREDOȘANU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here