Pe Râul nostru erau 7 mori. Multe din ele construite odată cu Râul care se chema „Râul” și niciodată „Chițoaia”, cum a fost numit mai ieri de niște neștiutori.
Am să amintesc eu câteva așa cum le-am prins și eu când eram copil.
1. Moara lui Ciolofan(Pora), luat cu mașina neagră că nu s-a înscris în colectiv. După trei zile când s-a întors l-a luat Domnul la El, ar moara a fost confiscată.
2. Moara lui Parlat, singura care a rămas după înființarea colectivului, dar care, și e, a fost confiscată. Mai este și azi, stă să moară ca o brazdă, dar e totuși Moară, cu toate amintirile ei, proprietarul cel care a câștigat-o după 1990 încercând s-o reclădească.
3. Moara lui Frosa și a lui Jean Paicu, desființată odată cu înființarea cotelor, pentru că uiumul și cheltuielile erau prea mari.
4. Moara lui Renghea împreună cu Iulică Ciolofan, care lucra la poștă ca diriginte și i s-a pus în vedere „ori funcționar ori proprietar” Doi ani a umblat în dreapta și în stânga numai să i se desființeze moara.
5. Și ultima cum vii de la Râușor, a lui Iulică Ciolofan, care avut aceeași soartă.
Norocul țăranului care cu timpul s-a dezobișnuit să mai mănânce păsat la Moși și să mai facă turtă în țăst pe frunză de hrean.
Și pe Bâlta au fost câteva mori, ultima se pare a lui Gheorghe Popescu, dar care și el, ca și ceilalți, trecându-l la chiaburi, a pus-o pe foc cu ciutură și scocuri, acoperișul luând foc.
Fiecare moară era construită la fel.
Casa morii din bârne pe două ziduri de piatră înfipte în marginea râului de o parte și de alta pe care era așezată, pardoseala din lemn de stejar cioplit cu barda, moara propriu-zisă acoperită cu șindrilă.
Lângă moară, odaia pentru morar, 3m pe 3m, unde se țineau sacii cu boabe și unde doarme morarul când moara merge și se trezește când moara stă.
Apa vine pe iazul morii, săpat puțin mai adânc și care merge mai repede până la scocurile, unul sau două, înclinate și cu cădere de cel puțin un metru.
Jos în râu, o piatră bine fixată în vad, în mijlocul ei o altă piatră lunguiață înfiptă la mijlocul pietrei celeilalte. Pe ea vine axul pe care se află ciutura de 2,5 metri formată din cupe ca o lingură fiecare pe care cade apa și învârte ciutura.
La capătul de sus al axului ciuturii sunt două pietre suprapuse, cea de jos bombată puțin în sus și fixă, cu șanțuri cioplite în afară, cea de sus alergătoare se învârte fiind prinsă în capul axului sus pe un căprior de stejar.
Deasupra pietrelor este montat un coș în formă cilindrică cu diametru sus mai mare și jos mai mic în care se toarnă boabele.
În gura coșului de jos cad boabele prin gaura pietrei de sus, care se învârte și sparge boabele și duce făina și o varsă de pe margini în lada cu făină. Lateral, pe piatra de sus alergătoare este un dispozitiv, părpărița, care ridică piatra alergătoare mai sus sau mai jos după cerințe, făină, tărâțe, huioare.
Moara poate să fie cu două pietre sau cu una, după cât de mare e râul și cât are de măcinat.
Iazul, pe o distanță de 3-40 de metri are un dig pe o parte și pe alta. Se acumulează apa, cu cât e mai multă apă cu atât se creează presiune.
Periodic, moara se ferecă.
Ciocanele sunt speciale, din oțel cu lame.
Piatra din care sunt roțile sunt dintr-un stei special de la Tismana, de sus de la Ungureni și mai sus. Piatra pentru roțile de moară se aducea cu caii pe un atelaj special să nu se răstoarne. Cu cât era mai mare – 80 de centimetri sau 1 metru -, cu atât era mai bună și mai specială, grosimea pietrei fiind între 10-20 centimetri.
Dintre toate aceste mori mai sunt doar amintirile. A mai rămas doar Moara lui Ciolofan, zis Parlat, și azi a urmașilor lui, dar din care nu mai există decât construcția morii cu o ciutură și un scoc în reconstrucție.
Au mai rămas, însă, aduse acasă, pietrele de moară cu care se fălește și azi Domnul Iancu al lui Iulică Ciolofan (după cum a mărturisit chiar dânsul și ne-a dat aceste informații).
Interesant este că Știința a păstrat și îmbunătățit Morile de pe apă și toate hidrocentralele de la noi și de la alte popoare merg pe acest principiu să de a Lumină economisind petrolul.
Brădiceni, August 2019
ION CĂPRUCIU
N.R. Acest text, ca și altele pe care le-a mai scris artistul cuvântului Ion Căpruciu, se înscrie în continuarea celor două volume de Amintiri din Casa Amintirilor, apărute până azi și bine primite de critica literară. Îi felicităm pe scriitorul și publicistul din Brădiceni – Ion Căpruciu. (Ion Predoșanu)
