Pe 10 octombrie, caravana ”Copiii și adolescenții de azi, liderii de mâine”, va ajunge la Târgu Jiu. Acesta este primul program educațional național care aduce împreună părinți, dascăli și specialiști în educație. Scopul este acela de a găsi soluții la câteva dintre cele mai importante probleme cu care se confruntă copiii/adolescenții, părinții acestora și profesorii: importanța identificării potențialului copiilor/adolescenților și valorizării acestuia; instrumentele și tehnicile pe care profesorii le pot folosi pentru a susține și ajuta evoluția elevilor în funcție de vocația fiecărui copil; identificarea timpurie a potențialului, dar și a nevoilor și intereselor individuale și unice ale fiecărui copil în parte.
Evenimentul se va ţine mâine după-amiază, între orele 15:00-19:00, la Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu”.