Gloanţe oarbe, prezidenţiale!

565
Cel care părea rasat, o tempora…, era doar aghiotantul lui Petre Roman. Un banal samovar care se visa locomotivă! Iar amicul meu Dan Bârlădeanu îmi freca ridichea cum că nu văd că Petrişor Roman nu făcuse progrese, ca politician, în ultimii zece ani, în vreme ce Traian Băsescu îl uimea pe nea Dan, săracul de el.

După alţi zece ani, Traian Băsescu şi-a pierdut toată fineţea de politician pur-sânge, dacă a avut-o vreodată, că fineţe intelectuală, măcar cât Crin Antonescu, n-avea cum să aibă niciodată.

Preşedinte al PD, badea Traian se văzu primar general al Bucureştiului, prin păcălirea electoratului, în detrimentul contracandidatului Sorin Oprescu. Şi atunci, ca şi mai târziu, ţipa din gură de şarpe că-i furat în alegeri. Cine-a furat, se ştie. Nu s-a mulţumit cu ciosvârta ce nu-i da voie să administreze, local dar central, decât cam 10% din PIB-ul ţării şi a râvnit Tronul de la Cotroceni. După acelaşi tipic, cel care se zice că fraudase alegerile la capitală, a ameninţat iar că sunt fraudate şi alegerile prezidenţiale din 2004! Fără să anunţe hoţul. Din folclor, se ştie, cine zice acela e!
Bănuitul de orgii bahice, nu sexuale!, s-a văzut pe cai mari. De aici şi râsul-plânsul la comandă, ca la „Dragă Stolo!” Ditamai preşedintele ce se vrea jucător. Şi-a tras un fel de sarcasm politic în comportament şi în limbajul, de mahala uneori, presărat cu expresii frivole, de prost-gust. Ori chiar extremiste, de genul „ţigancă împuţită”, când nesărate şi pline de mârlănii, luptând ca un Don Qijote autohton cu sistemul ticăloşit care l-a doborât la pământ pe predecesorul său Emil Constantinescu, de care nu-i departe. Iar istoria îi va înghiţi pe amândoi, cu un plus de diplomaţie pentru ex-ul Emil.
Precum Don Qijote, nici Băse nu a izbândit vreo victorie. Nici cu sistemul ticăloşit şi nici cu mogulii ce nu-i cântă-n strune. S-ar putea să aibă neşansa de a nu intra nici măcar în prelungiri, adică în turul doi. Dacă se mai străduieşte mult. Cum să câştige încrederea electoratului dacă foloseşte gloanţe oarbe. Ba contra bisericii, de orice rit ar fi ea, preconizând legalizarea drogurilor uşoare şi a prostituţiei la greu! Mai marii bisericilor ortodoxă, catolică şi greco-catolică i-au arătat unde greşeşte. Gloanţele lui oarbe nu-l ajută la nimic. Ultima gogoaşă, cea cu parlamentul unicameral şi redus numericeşte este tot de domeniul gloanţelor oarbe. Nu mai departe decât în ziua următoare, Agerpres i-a cerut opinia distinsului profesor universitar Ioan Stanomir – reputat specialist în drept constituţional – şi opinia acestuia e limpede. Referendumul pentru trecerea la un parlament unicameral are caracter consultativ şi nu poate duce la abolirea uneia dintre Camerele legislativului!
Ion PREDOŞANU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.