Experimente anticriză

695
Personal, nu cred că idea preşedintelui Traian Băsescu a fost rea, atunci când l-a vrut premier pe Emil Boc, în fruntea unui Guvern de coaliţie PD-L – PSD, fără UDMR. Chiar dacă s-a mai lăudat şi Viorel Hrebenciuc cu paternitatea ideii. Se ştie, copilul cu două moaşe rămâne, de cele mai multe ori, cu buricul netăiat. Între timp, Guvernul a crescut mare şi, după opt luni, s-a gândit să taie buricul. În cazul nostru buricul este Criza.

În care se zbate întreaga omenire, iar România nu poate face excepţie de la regula impusă de epoca globalizării. Acum, folclorul spune că lucrul bun iese la nouă luni şi niciodată nu-i prea târziu. Experimentul anticriză gândit de Coaliţie demarează, de la 1 septembrie. Din păcate, cu întârziere. Evident, pe pielea cetăţenilor.

Au fost şi măsuri cam pripite, luate pe picior, ca să nu spunem după ureche. De bine, de rău, acum pesediştii şi pedeliştii s-au aşezat la masă şi au elaborat un program de măsuri anticriză. Ca şi până la aprobarea acestui proiect de măsuri al Coaliţiei, nici de această dată n-au lipsit disputele aprinse între cei doi parteneri de guvernare. Până la punerea lor în practică mai este, iar pesediştii şi pedeliştii nu contenesc cu lupta pentru recunoaşterea paternităţii ideii.
PSD copsese vreo 24 de soluţii salvatoare, în concepţia lui, contra năbădăioasei crize. PD-L le-a desfiinţat ca fiind neviabile şi au plusat cu alte 37 de măsuri apreciate ca mai valoroase. După lupte aprige de idei, cu argumente pro şi contra, când de-o parte, când de cealaltă s-a ajuns la o poziţie comună acceptată. Dintre cele 61 de idei salvatoare, s-a ales un pachet de 32 de măsuri (o cifră cu soţ!) ce au fost vânturate pe sub nasul populaţiei. Toate sunt nişte măsuri anticriză cu parfum electoral, cum era de aşteptat.
De-ie Domnul, ca măcar în ceasul al 12-lea să fie aplicate. Bune sau mai puţin bune ori proaste, totul este să se ţină Guvernul de ele. Începând din 1 septembrie 2009. Indiferent dacă, pe 2 septembrie, există riscul ca Guvernul Boc să pice.
Ion Predoşanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.