Tineri traficanţi de canabis

988
Doi tineri, de 19 şi 21 de ani, sunt cercetaţi pentru trafic de droguri, mai exact canabis, pe care îl vindeau cu 30 de lei doza, printre clienţii lor numărându-se şi o serie de minori.
Cei doi tineri, A.V.A., de 21de ani din Baia de Fier şi L.A.P., de 19 ani, din Târgu Jiu, erau suspectaţi pentru trafic de droguri şi au fost reţinuţi timp de 24 de ore după ce oamenii legii au descins, vineri, la domiciliile lor.

Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Târgu Jiu şi Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate, sub coordonarea unui procuror DIICOT – Biroul Teritorial Gorj au descoperit şi ridicat, pentru cercetări, nu mai puţin de 15 grame de cannabis pe care cei doi urmau să îl comercializeze. „Din probatoriul administrat s-a reţinut faptul că învinuitului A.V.A., în perioada martie-iulie 2009, a cultivat, oferit şi distribuit în mod repetat cannabis învinuitului L.A.P., acesta din urmă consumând sau comercializând aceste droguri, la preţul de 30 lei/doză, unor minori şi majori”, a declarat inspectorul principal de poliţie Daniel Ionuţ Tică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Gorj. Cei doi tineri sunt cercetaţi, în prezent, în stare de libertate, având interdicţie să părăsească localitatea în următoarele 30 de zile.

Dorina CIOPLEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.