Disponibilizări pentru un milion de tone de cărbune
Scăderea masivă a cererilor de cărbune a impus conducerii Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia (SNLO) să ia măsuri drastice pentru menţinerea pe linia de plutire a unităţii miniere. Şeful SNLO, Daniel Burlan, a procedat în consecinţă, şi a anunţat că, anul acesta, va disponibiliza până la 500 persoane. Cei 500 de viitori disponibilizaţi ar trebui să regleze balanţa cererii de cărbune, asta deoarece faţă de anul trecut, SNLO a rămas cu un milion de tone de cărbune nesolicitat de nimeni.
Burlan estimează astfel că 400-500 de persoane vor fi disponibilizate din cadrul companiei, pe motiv că cererea de cărbune, pentru acest an, este cu un milion de tone mai mică faţă de 2008 şi cu două milioane de tone mai mică faţă de anul 2007. Programul de restructurare îi vizează însă, în special, pe cei care îndeplinesc condiţiile de pensionare şi pensionare anticipată, adică în jur de 240 de angajaţi.
100 de mineri vor pleca singuri
Burlan a anticipat, de asemenea, că, în acest an, activitatea din subteran se va restrânge, iar unii dintre salariaţi vor refuza să fie redistribuiţi la activitatea de carieră şi vor demisiona. Şeful SNLO a făcut public faptul că, în opinia lui, din acest motiv, circa 100 de persoane îşi vor părăsi locul de muncă din propria iniţiativă.
SNLO a produs în 2008, 18 milioane de tone de cărbune, iar pentru 2009 estimează o producţie mult mai mică, de 16,8 milioane tone. Societatea are 8.900 de angajaţi, din care 1.340 lucrează în activitatea de subteran. La Ploştina, Lupoaia şi la Zegujani, Burlan va reduce drastic personalul. Astfel din cei 1340 de salariaţi câţi numără cele trei unităţi, la sfârşitul acestui an, aici vor rămâne doar 900 de muncitori.
Doina TURDĂŞAN