Duminică, la Godineşti Festivalul Tineretului

964
festiv. tineretAflat la ediţia a XI-a, deja tradiţionalul Festival al tineretului din Godineşti, desfăşurat după cum este obiceiul la începutul lui Gustar, pe 2 august, şi în acest an propune iubitorilor de folclor posibilitatea de a se delecta cu muzica şi dansurile populare specifice Gorjului. Grindul Godineştiului va deveni, duminică, locul de întâlnire a locuitorilor din cele şapte sate componente ale comunei sau din cele limitrofe acesteia, nici cei 40 de km depărtare de Târgu Jiu neconstituind un impediment pentru vilegiaturişti.

Iniţiat în ideea atragerii tinerilor în scopul păstrării şi valorificării tradiţiei şi creaţiei populare, a valorilor cultural naţionale, Festivalul programat să înceapă la ora 15.00, este structurat pe cinci secţiuni: solişti vocali, solişti instrumentişti, formaţii de dansuri populare, tarafuri tradiţionale şi, “Miss Godineşti” în port popular, la care, conform regulamentului, câştigătoarea va fi selectată de juriu, din rândul concurentelor şi participantelor la manifestare, inclusiv din rândul spectatoarelor. Organizatorii acestui eveniment sunt Prefectura şi Consiliul Judeţean Gorj, Primăria şi Consiliul Local Godineşti, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj, Şcoala Populară de Artă Tg-Jiu şi Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului”, iar Juriul va fi alcătuit din specialişti pe domenii şi din reprezentanţi ai organizatorilor. Programul Festivalului include şi recitaluri ale unor interpreţi consacraţi ai cântecului popular românesc.
Viorel SURDOIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.