![mija](http://www.gorjeanul.ro/_vechi/images/stories/articole/2009_07_29/mija.jpg)
Una dintre probleme este aceea că se dau bilete cu număr impar la multe dintre staţiuni, cel puţin unul dintre acestea rămânând nevalorificat.
„De obicei oamenii merg în cuplu, este normal. Dacă vreau să merg în concediu, nu mă duc singur, îmi iau şi nevasta”, a declarat Mija. Printre staţiunile în care nu au fost valorificate toate biletele din seriile de până acum se numără şi Voineasa şi Sângiorgi. Un alt neajuns este acela că biletele nu sunt suficiente, cererea fiind foarte mare. Astfel, potrivit preşedintelui FSLI Gorj, s-a cerut suplimentarea numărului de bilete cu 60, dar s-au mai primit doar 16, pentru ambele sindicate din Gorj.
Dorina CIOPLEA