Printre aspectele incriminate de mine la loc de cinste, mai figurează, şi cele legate de viaţa internă de partid. Adică, ce vreau să precizez: că noi, simplii cetăţeni, nu suntem niciodată „în cărţi”. Cu labele lor murdare, unii au pus stăpânire pe instrumentul numit «putere», dar doar spre propriul lor folos, cel al comunităţii fiind mai mereu secundar. De ce oare? Întrebarea mea e îndurerată stricto sensu. E îngrijorată. Mă feresc de-a cădea în ridicol, precum Trahanache, Ipingescu et. comp. Dar, asistând, cum merituoşi sunt numai cei care comit fapte, cu servilismul de rigoare, în favoarea unui potenţat al zilei, a cărui reţea înăbuşe crunt orice identitate personală, orice alternativă ca să-i zic aşa benefică întregii ţări, dar nu respectivului, mă înspăimânt: am familie, copii, nepoţi, la al căror viitor compromis, cuget fără a găsi soluţia ieşirii la liman. Îşi are şi Gorjul „meritocraţii” săi? Şi-i are! Îi întâlneşti, azi, cocoţaţi, pe tot felul de scaune, după nişte criterii obscure? Căci nu după valoarea lor intrinsecă, la purtător.
