Ivan Iorgovan
Această poveste a circulat în județele Mehedinți și Gorj și, desigur, și în alte localități din țară, dar și în Drăgotești, județul Gorj. În jurul muntelui Oslea, situat la granița dintre Mehedinți, Gorj și Caraș-Severin, se afla un balaur cu nouă capete. Când îi venea foame, ocolea muntele de câteva ori și înghițea turme întregi de oi, pluguri, oameni și căruțe cu cai și tot ce-i ieșea în cale. Într-una din zile, rătăcindu-se prin codri, Ivan Iorgovan, un viteaz foarte puternic ce trăia în sudul Dunării, îl surprinse pe balaur tocmai când se scălda într-un izvor fierbinte. A stat și a chibzuit că ar fi bine să se îmbăieze și el în fiecare zi în acel izvor, poate s-o face uriaș. Și într-adevăr, după câteva scăldări în acel izvor, dar să nu-l simtă balaurul, a devenit un flăcău tare vânjos și puternic. La ceva vreme după aceste întâmplări, Ivan Iorgovan a trecut din nou Dunărea, pe un pod de lemn, cu calul și ogarii săi, cu gândul să omoare balaurul.
Și-a ascuțit bine sabia și, ca să vadă dacă-i bine ascuțită, a tăiat o stâncă în patru părți (stâncă ce se vede și astăzi astfel tăiată, ce poartă numele de „Pietrele Tăiate”).
A pornit apoi spre muntele Oslea trecând prin munții: Grui, Negru și Muntele Bou. Într-o dimineață, mergând pe Cerna în sus spre munte, auzi dintr-odată un glas femeiesc care se tânguia de răsunau codrii. Dând pinteni calului și răcnind ca un leu, Iorgovan ajunse la fața locului și văzu o tânără încolăcită de balaur, care era gata să-i frângă trupul fraged și să o înghită cu totul. De cum îl zări pe voinic, fiara eliberă fata din strânsoare și de frică, a vrut să fugă spre „Furca Alunului”, unde și astăzi se vede dâra făcută, iar Iorgovan după el. Balaurul, o tuli la vale pe Cerna în jos, dar Iorgovan îl urmări și când îl ajungea din urmă îi reteza câte un cap, până ce ajunseră la punctul numit Gaura Fetii, când jivina mai rămase doar cu unul. Aici, Iorgovan auzi cântecul unei zâne și se opri s-o asculte, dar Râul Cerna urla prea tare și el se adresă apei, spunându-i:
-Înceată, Cernă! să auzim un glas de fată, că te-oi dărui cu o breană de aramă!Apa se potoli, dar zâna nu mai cântă. Iorgovan se luă iar după balaur. Simțindu-se încolțit, balaurul îl rugă pe voinic să-i cruțe viața, altminteri capul lui se va împuți și va slobozi muște rele care vor vătăma animalele și oamenii. Iorgovan însă nu-l ascultă și cu o lovitură fulgerătoare de paloș îi tăie și ultimul cap. Acesta însă, avu puterea miraculoasă să fugă mai departe pe Cerna în jos până la Dunăre și să se ascundă într-o peșteră (numită astăzi Gaura cu Muscă), din care sloboade mereu muște rele care atacă oamenii și vitele. Această muscă columbacă a venit și în Drăgotești.
La sfârșit, Iorgovan s-a logodit cu fata împăratului, prin schimb de inele.Importantă este legenda, dar mai importantă este asemănarea eroilor ei cu anumite personaje istorice daco-romane, ce vor fi dezvăluite imediat. Iorgovan îl reprezintă pe împăratul Traian, care a venit din Sud, era puternic, a trecut Dunărea pe un pod făcut de Apolodor din Damasc și a avut lupte cu șarpele, care nu era altul decât Decebal, pe care Traian l-ar fi dorit să fie dus la Roma. Zâna se credea a fi fost sora lui Decebal sau frumoasa țară a Daciei. Darul oferit apei Cerna, ca să-și potolească urletul, semnifică rămânerea romanilor în Dacia și folosirea minelor de aramă de la Baia de Aramă.
Musca columbacă
Cu toate că musca columbacă a fost introdusă în legenda cu Ivan Iorgovan, ea a fost o realitate. Această muscă a fost studiată timp de șase luni, pe Valea Cernei, de către cercetătorul Dinulescu, pe pâraiele Eșelnița și Scoropbotan. Muștele columbace sunt insecte dăunătoare care fac parte din familia Simuliidae și care, în România, își aveau habitatul numai în partea de sud-vest, în Banat și Oltenia (județele Mehedinți, Gorj, Dolj și Caraș-Severin), dar și la sud de Dunăre, în Serbia și Bulgaria. În funcție de zonă, insectele erau cunoscute sub mai multe denumiri, precum: muște rele, muște veninoase, muște otrăvitoare ş.a.m.d. În septembrie, larvele se transformau în pupe sau nimfe, fiind fixate primăvara pe bolovanii și pietrele de pe pâraie. Ouăle erau depuse de muștele adulte la finele lui mai, la nivelul apelor, spre maluri, în formă de filamente agățate de plante și pietre. În funcție de zonă, de condițiile climatice, de mediul acvatic în care se dezvoltau larvele, de hrana disponibilă etc. puteau exista ani în care aceste insecte nu apăreau.
În anii în care se dezvoltau însă, roiurile de muscă columbacă își făceau apariția de obicei în două valuri: primul spre sfârșitul lunii aprilie, iar cel de-al doilea, spre sfârșitul lunii mai sau începutul lunii iunie. Insectele zburau mai mult dimineața și spre seară, în după-amiezele toride ori noaptea se făceau nevăzute, ascunzându-se în codri.
Muștele zburau în roiuri întinse și compacte, asemănătoare cu niște nori groși de fum sau cu coloanele de aburi care se ridică de pe suprafața mării și năvăleau asupra animalelor domestice, dar și asupra oamenilor. Roiurile puteau fi împrăștiate numai de ploi și de vânturi puternice.Generațiile tinere din Drăgotești n-au apucat timpurile invaziilor norilor de muște otrăvitoare, care veneau primăvara, în timpul aratului, în Oltenia și în Drăgotești. Era o muscă mică, roșie la culoare, fiindcă se hrănea cu sângele pe care îl sugea de pe animale. Animalele domestice deveneau neliniștite de îndată ce simțeau roiurile că se apropie. Insectele se năpusteau asupra vitelor, ocupând în întregime părțile cu piele sensibilă ale corpului (nasul și nările, zona ochilor și a urechilor, burta și organele genitale etc.).
Înțepăturile muștelor erau atât de dese, încât provocau în scurt timp animalelor răni severe şi dureri mari. Acestea încercau să scape de insecte cu ajutorul cozii, sărind disperat sau introducând capul în clăile de fân ori aruncându-se în apă. În cele mai multe cazuri vitele înțepate piereau după câteva ceasuri. De obicei însă, animalele se stingeau după câteva zile, timp în care intrau într-o stare de amorțeală (în care se deplasau cu greutate, nu mai puteau mânca, aveau respirația dereglată etc.).Pe lângă animalele din gospodărie, muștele columbace atacau și oamenii. Deși nu erau mortale pentru aceștia (excepție făcând copiii și/sau indivizii bolnavi), înțepăturile multiple provocau apariția iritațiilor severe și a edemelor, care se vindecau apoi destul de greu, în decursul a câtorva săptămâni.Gospodarii apărau vitele de atacul muștelor, închizându-le în grajduri sau, dacă erau în oboare, făceau focuri ziua, în mai multe puncte, cu bălegar uscat, spre a alunga nepoftitele vietăți. Noaptea, muștele nu atacau, fiind aciuate pe pomi și pe câmp, iar oamenii pășteau vitele tot timpul nopții, până spre dimineață. Fiind în timpul arăturilor, sătenii arau ziua, dar sub jugul boilor ardea permanent bălegar într-o găleată atârnată, răspândindu-se un fum des și continuu ori le ungeau pe părțile cu piele sensibilă cu petrol lampant, zeamă de frunze de nuc, de pelin sau de tutun.
Sursa: Gheorghe Păsărescu – Monografia Comunei Drăgotești, Editura Sitech, Craiova 1997
Ec. dr. Victoria Stolojanu-Munteanu, Asociaţia Națională Cultul Eroilor
„Regina Maria” – Filiala Județului Gorj.
