LEGENDELE GORJULUI – Capitolul I – Orașul Bumbești-Jiu (Partea a II-a) – (II)

2600

Hotarul dintre Bârlești și Lăzărești
Bârleștenii s-au certat continuu cu Lăzăreștii pe granițe. S-a ajuns chiar la un omor.
Un lăzăreștean a împușcat un bârleștean. Pentru a dovedi că erau în legitimă apărare au tras mortul mai pe pământul lor (spre Lăzărești). La judecata care avea ca obiect tot pricina de proprietate judecătorul a hotărât: hotarul dintre cele două sate va rămâne acolo unde a fost găsit mortul. Tot în paguba Lăzăreștilor a fost judecata, dar a rămas definitiv așa, pentru că urmările acestei ciondăneli a lor deveniseră dintre cele mai grave dacă s-a ajuns la omor.

De-ale Lăzăreștilor
Prima dată satul avea câteva case deasupra de Sadu II, acolo unde este locul numit „Urma Cășii”.Apoi s-au extins pe firul apei. Strămutarea satului a dus și la strămutarea cimitirului, de la Coasta Paraschivei spre Vest, în Pârâu.Prima casă acoperită cu țiglă a fost a lui Pătrucă Diaconescu, casă fără fundoaie.Toți locuitorii se ocupau cu agricultura, creșterea vitelor și a viței de vie, viță cumpărată din Bălănești.După unele neînțelegeri satul s-a fărâmițat în trei părți: în partea de Nord, Lazăr Vladu (Vlădenii), în centru Gheorghe Oprea și în partea de sud, Ion Teleapă (Telepii).Împărțirea s-a făcut prin înțelegeri, fără necazuri, ulterior satul dezvoltându-se.Dezvoltarea sa n-a fost prea liniștită, apariția războaielor fiind cea mai grea povară, deoarece a decimat populația ca filoxera vița de vie: bărbați morți, femei văduve, case arse, sărăcie. Dar Lăzăreștii n-au dispărut și vor rămâne.

Mai hoț Costăin al lui Barbu, sau obișnuința este a doua natură
Costăin al lui Barbu făcea parte dintr-o bandă de haiduci, unde erau bărbați din mai multe sate, chiar din Stăncești. S-a însurat și s-a hotărât să se lase de traiul în codru, să se așeze la casa lui cu nevasta și le-a spus tovarășilor:
– Nu mai merg cu voi! Am nevastă, am casă, am purcel de tăiat!
Cam după Crăciun se hotărâră și foștii lui tovarăși să îl viziteze: s-au uitat pe geam la el în casă și l-au văzut dormind cu spatele spre ușă. În camera alăturată soția lui frigea carnea de porc s-o bage la garniță. Sfertul de porc netăiat le-a trezit pofta hoțomanilor:
– Ei, care te bagi să iei halca de carne, s-o frigem și noi?
– Mă bag eu, a răspuns unul, dar cum să fac?
– Atunci când o ieși femeia afară, intri și o iei, simplu. Are și ea nevoie să iese pe afară.
Zis și făcut! A luat halca și pe-aci ti-e drumul. Cel cu halca mergea în urmă, ceilalți înaintea lui, vorbind continuu. Când a intrat femeia în casă frige carnea de unde nu-i!
Se duce la Costăin și îi spune pățania:
– Muiere, adu-mi baibaracul, căciula și pușca, că îți aduc eu carnea înapoi!
A luat-o spre Gania, unde știa că se retrag foștii tovarăși ai lui. I-a ajuns și a observat cum stau lucrurile. Tovarășii nu-și schimbaseră obiceiurile (lupul schimbă părul, dar năravul, ba). A lăsat după o tufă baibaracul, pușca și s-a dus după cel cu carnea în spinare:
– Dă-mi-o să o mai duc și eu, s-a adresat!
Obișnuit cu el și totodată fericit că îl despovărase și pe el cineva, i-a dat carnea acestuia. Costăin a plecat acasă și i-a dat nevestei carnea să o frigă.
– Na, nevastă, frige carnea!
– Dar cum făcuși, Costăine?
– Asta-i treaba mea!
Este firesc că tovarășii au ajuns în Gania, au făcut focul, dar carnea nicăieri:
– Unde-i carnea?
– Nu e carnea!
– Da, da, tot mai hoț Costăin al lui Barbu.
(Va urma)
Ec. dr. Victoria Stolojanu-Munteanu, Asociaţia Națională Cultul Eroilor „Regina Maria” –
Filiala Județului Gorj

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.