Șofer cercetat, după ce a provocat un accident cu doi răniți și a fugit

1083

Un șofer în vârstă de 30 de ani, din comuna Borăscu, a provocat, joi, un accident soldat cu două victime, după care a fugit de la locul faptei.Tânărul este cercetat pentru vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului.,,La data de 1 august, poliţiştii din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Motru au fost sesizaţi, prin apelul 112, despre faptul că, pe raza comunei Borăscu, a avut loc un accident rutier soldat cu două victime. Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit că o persoană de sex masculin, în timp ce conducea un autoturism pe DC 79 A, într-o curbă la stânga, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, din cauza neadaptării vitezei la condițiile de drum, părăsind partea carosabilă şi intrând în coliziune cu un cap de pod, aflat pe partea dreaptă a direcţiei de mers. În urma impactului a survenit rănirea unui tânăr de 17 ani şi a unei tinere de 19 ani, din localitatea Borăscu, ambii pasageri în autoturism. Conducătorul autoturismului a părăsit locul accidentului fără încuviințarea organelor de politie, iar în urma cercetărilor efectuate de poliţişti, acesta a fost identificat în persoana unui bărbat, de 30 de ani, din comuna Borăscu. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului, fără încuviinţarea organelor de poliţie sau a procurorului”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Șoferul teribilist va fi cercetat în libertate.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.