Peste 200 de sancțiuni, aplicate de Poliția Locală Târgu-Jiu

1433

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine Publică – Intervenție al Poliției Locale a Municipiului Târgu-Jiu au acționat, în primele șase luni ale acestui an, conform atribuțiilor prevăzute în Legea nr. 155/2010 a poliției locale, actualizată, cu modificările și completările ulterioare, în zona de competență, pentru asigurarea ordinii şi siguranței publice, prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, constatarea şi aplicarea sancţiunilor privind încălcarea normelor de convieţuire socială, stabilite prin legi, alte acte normative şi hotărâri ale Consiliului Local al Municipiului Târgu-Jiu.

Din documentele întocmite rezultă faptul că în timpul serviciului de patrulare, polițiștii locali au legitimat în total peste 1.100 de persoane. În ceea ce privește activitatea pe linie de prevenire, au fost efectuate 104 acțiuni de menținere a ordinii și liniștii publice în zona unităților de învățământ și au fost aplanate 25 stări conflictuale.
Conform datelor centralizate, în perioada menționată au fost aplicate 212 sancțiuni contravenționale. Cele mai multe, în număr de 119, au fost aplicate conform Legii nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, republicată pentru fapte precum: săvârşirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, ameninţări cu acte de violenţă împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea şi liniştea publică, apelarea, în mod repetat, la mila publicului, de către o persoană aptă de muncă, precum şi determinarea unei persoane la săvârşirea unor astfel de fapte, consumul de băuturi alcoolice în locuri publice.
De asemenea, în urma rapoartelor întocmite rezultă 9 infracțiuni flagrante constatate de polițiștii locali, fiind întocmite documentele necesare în vederea continuării cercetărilor de către Poliția Română. La capitolul intervenții la evenimente și sesizări soluționate situația se prezintă astfel: prin dispeceratul Poliției Locale a Municipiului Târgu Jiu au fost primite 179 de sesizări, 27 apeluri prin Numărul Unic de Urgență 112, 19 sesizări primite de la cetățeni, telefonic și 4 în scris, iar din oficiu un număr de 115. Echipajele Poliției Locale a Municipiului Târgu-Jiu vor efectua în continuare astfel de activități, obiectivul fiind asigurarea unui climat de siguranță a cetățeanului, prevenirea și sancționarea faptelor contravenționale cu impact negativ.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.