Viitorul Pandurii Târgu-Jiu a intrat în scenă

4615

Formaţia patronată de Nicolae Sarcină, Energeticianul, i-a luat oficial locul Luceafărului Oradea în liga secundă, dar spre bulversarea suporterilor gorjeni şi-a pus şi numele de ,,Pandurii”. Viitorul Pandurii Târgu-Jiu este noua denumire a Energeticianului, aprobată în şedinţa Comitetului de Urgenţă al FRF, din 31 iulie. Hotărârea a fost luată de Răzvan Burleanu (preşedinte FRF), Gino Iorgulescu (prim-vicepreşedinte FRF) şi Octavian Goga (vicepreşedinte FRF). Până în vara anului trecut, Energeticianul se numea ACS Şirineasa, iar acum este la a treia schimbare de denumire. Viitorul Pandurii Târgu-Jiu îşi va desfăşura meciurile de pe teren propriu pe stadionul Municipal din Drobeta Turnu Severin. Faptul că echipa lui Sarcină se va numi şi Pandurii ne duce cu gândul la un episod întâmplat în 2014, când preşedintele formaţiei fanion a Gorjului era Mihai Prunariu. Sarcină avea deja înregistrat la OSIM marca ,,Pandurii” pe care a cesionat-o gratuit pentru 49 de ani. Cel puţin asta a fost declaraţia de atunci a lui Prunariu. ,,Pe lângă contractul pe care l-am semnat cu firma ‘Succes’, care e principalul sponsor, am semnat şi dreptul de cesiune al mărcii ‘Pandurii’ pe care firma ‘Succes’ l-a dat pe 49 de ani clubului Pandurii Lignitul Târgu-Jiu. L-a cesionat practic gratuit către club”, spunea Prunariu.

Floroiu: ,,Este o problemă destul de delicată”
O altă situaţie ce nu dă pace oficialilor clubului este cea a palmaresului. Potrivit mai multor surse, Nicolae Sarcină a făcut demersuri pentru a deţine palmaresul Pandurilor până în 1992. Directorul sportiv al clubului, Camilian Floroiu, este resemnat cu decizia Federaţiei Române de Fotbal, dar nu înţelege de ce Nicolae Sarcină a ales să-şi denumească astfel echipa. Pentru Floroiu, o singură formaţie este demnă de numele Pandurii. Acesta spune că datorită performanţelor actualului club s-a construit şi stadionul de la Târgu-Jiu.
,,Din punctul meu de vedere, dacă au voie să folosească numele şi li s-a omologat acest lucru este o problemă destul de delicată. Pandurii Lignitul reprezintă acum judeţul Gorj şi l-a reprezentat la cel mai înalt nivel. Faptul că s-a făcut acest stadion i se datorează în totalitate acestui club, pentru performanţele pe care le-a realizat. Nu cred că poate fi pierdut palmaresul, aparţine Pandurilor. Nu am cunoştiinţele necesare cum se validează acest palmares, dar, sub nicio formă, nu poate fi oferit unei persoane care nu are legătură cu Pandurii Târgu-Jiu. Cineva încearcă să dea valoare unui brand adăugând ‘Pandurii’, se putea numi foarte bine Viitorul Târgu Jiu. Dacă au înregistrat numele la Federaţie situaţia este legală”, a afirmat Floroiu. Meciul Pandurii Târgu-Jiu – Viitorul Pandurii Târgu-Jiu se joacă în etapa a 4-a a Ligii 2, în jurul datei de 24 august.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.