Peste patru tone de cărbune, confiscate de polițiști

909

Un tânăr de 20 de ani, din comuna Bala, județul Mehedinţi, a fost depistat, vineri, pe raza județului Gorj, în timp ce transporta ilegal 3.280 de kilograme de cărbune. Polițiștii i-au confiscat întreaga marfă, șoferul fiind obligat să plătească și o amendă de 5.000 de lei. ,,La data de 19 iulie, polițiștii din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Motru au oprit în trafic, pe DJ 671 B Lupoaia, o autoutilitară condusă de un tânăr, de 20 de ani, din comuna Bala, județul Mehedinţi, în timp ce transporta 3.280 kilograme de cărbune bulgări lignit, fără îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege. Polițiștii au procedat la sancţionarea contravenţională a acestuia, conform legii privind protejarea populației împotriva unor activități ilicite de comerț, cu amendă de 5.000 de lei şi s-a luat măsura complementară a confiscării a întregii cantităţi de cărbune lignit. De asemenea, la data de 20 iulie a.c., polițiști din cadrul Posturilor de Poliție Borăscu Bolboși au identificat în trafic, pe DJ 673 Drăgotești, un tânăr de 17 ani, din localitate, care conducea un atelaj tractat de o cabalină, în care transporta cantitatea de 920 de kilograme lignit sortat”, a declarat Victor Țuhașu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Din verificările efectuate de polițiști s-a stabilit că minorul de 17 ani ar fi furat cărbunele din incinta Carierei Jilț Sud și intenționa să îl transporte la domiciliu. Întreaga cantitate a fost restituită, de polițiști, unității prejudiciate, fiind întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.