Peste 100 de comercianţi, sancţionaţi de jandarmi

327

De la începutul acestui an, jandarmii gorjeni au sancţionat contravenţional peste 100 de comercianţi. Fie pentru că aveau expuse spre vânzare produse expirate, fie pentru că nu aveau afişate preţurile produselor, comercianţii s-au ales cu amenzi cuprinse între 500 şi 1.000 de lei sau cu avertismente scrise. Valoarea totală a sancţiunilor aplicate se ridică la suma de 40.500 lei.

În conformitate cu prevederile Legii nr. 12/1990 Republicată, privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, “expunerea spre vânzare sau vânzarea de mărfuri sau orice alte produse fără specificarea termenului de valabilitate ori cu termenul de valabilitate expirat”, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei. De la începutul anului 2013 şi până în prezent, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean ,,Tudor Vladimirescu” Gorj au aplicat, conform acestei prevederi legale, un număr de 41 sancţiuni contravenţionale (38 amenzi şi 3 avertismente) în valoare totală de 19.000 lei, asta deoarece, pe timpul executării misiunilor specifice, s-a constatat că anumiţi comercianţi expun spre vânzare în localurile de alimentaţie publică produse alimentare şi cosmetice cu termenul de valabilitate expirat. Produsele expirate au fost confiscate de jandarmi. „În urma constatării acestor fapte contravenţionale, au fost confiscate un număr de 1389 produse care aveau termenul expirat, cel mai mare termen fiind de mai mult de 8 ani. Dintre acestea, 1095 au fost diferite bunuri alimentare, 52 recipiente cu bere, 126 recipiente cu suc şi 116 produse cosmetice”, a precizat Alin Ivan, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Gorj. Tot în conformitate cu prevederile Legii nr. 12/1990, mai constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 500 la 1.000 lei „omisiunea întocmirii şi afişării, în unitate, la locurile de desfacere sau servire, de către operatorii economici a preţurilor şi tarifelor, a categoriei de calitate a produselor sau serviciilor ori, acolo unde este cazul, a listei de preţuri şi tarife”. De la începutul anului 2013 şi până în prezent, jandarmii gorjeni au aplicat un număr de 72 sancţiuni contravenţionale (43 amenzi şi 29 avertismente), în valoare totală de 21.500 lei, asta după ce au constatat că mulţi comercianţi expun spre vânzare produse, fără a afişa preţul acestora.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here