Aproximativ 200 de liceeni, absenţi de la cea de-a doua probă scrisă a Bacalaureatului

728

Absolvenţii de liceu au susţinut, ieri, o nouă probă scrisă a examenului de Bacalaureat. Elevii şi-au testat cunoştinţele, la matematică sau istorie, în funcţie de profil. La nivelul judeţului Gorj s-au înscris aproximativ 3000 de elevi pentru proba obligatorie a profilului, iar 167 au absentat.

Chiar dacă subiectele le-au dat bătăi de cap, după cum susţin unii dintre candidaţi, elevii se aşteaptă să ia note mari.,,A fost foarte greu, am făcut ceva şi mă aştept să iau nota 7”, a declarat unul dintre elevi.,,Mi s-au părut destul de uşoare, în sensul că am trecut destul de repede prin ele şi nu au creat foarte mari dificultăţi. Au fost unele care, desigur, mi s-au părut imposibile”, a povestit un alt candidat.În ciuda temperaturilor ridicate, părinţii, cu emoţii, şi-au aşteptat copiii la porţile unităţilor de învăţământ.
,,Aştept copilul să îmi iasă de la examen. Ca orice părinte, categoric, am emoţii pentru el”, ne-a povestit unul dintre părinţii, care îşi aştepta copilul la poarta Liceului Tehnic Nr. 2. Potrivit reprezentanţilor ISJ Gorj, cea de-a doua probă a examenului maturităţii s-a desfăşurat fără incidente. Lucrările din judeţ se corectează în Olt.,, La proba Ec) au fost înscrişi 2998, prezenţi 2831 şi 167 de absenţi. Proba s-a desfăşurat fără evenimente, nu au fost niciun fel de incidente”, a declarat pentru Gorjeanul, Marcela Mrejeru, inspector şcolar general ISJ Gorj.

Ce subiecte au avut de rezolvat la istorie
Absolvenții clasei a XII-a de la profilul umanist au avut de elaborat, la subiectul al III-lea, cel care a creat cele mai multe emoții în rândul candidaților, un eseu de două pagini despre spațiul românesc în Evul Mediu. La subiectul I de la proba la Istorie, absolvenții profilului umanist au avut de rezolvat cerințe pe baza a două texte (A – „O istorie sinceră a poporului român – F. Constantin” și B – „Istoria României” – M. Bărbulescu, D. Deletant, K. Hitchins, S. Papacostea).
La subiectul al II-lea au avut de rezolvat un set de cerințe pe baza unui text: „Istoria ilustrată a româilor pentru tineri” – I. A. Pop).Ultima probă scrisă, cea la alegere a profilului şi specializării, are loc, astăzi. Primele rezultate de la BAC vor fi afişate pe 8 iulie, până la ora 12.00. Depunerea contestaţiilor se va face între orele 12.00 şi 16.00 în aceeaşi zi. În perioada 9-12 iulie vor fi soluţionate contestaţiile, în timp ce afişarea rezultatelor finale este prevăzută pentru 13 iulie.
A.C.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here