Deținutul aflat în refuz de hrană, trimis iar la Penitenciarul Spital Mioveni! Nu mai consumă nici apă

2178

Cosmin Cristea Rostogolea, deținut în Penitenciarul Târgu-Jiu, nu mai vrea să bea nici apă. Reprezentanții penitenciarului, împreună cu personalul medical, a decis că acesta trebuie trimis de urgență la Penitenciarul Spital Mioveni, după ce a fost supus unui consult psihiatric, miercuri, la Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu. Deși a primit un tratament de la medicul psihiatru, Rostogolea a refuzat să îl ia ori să îi fie administrat.

Familia deținutului a fost informată, joi, că Cristea Rostogolea va fi trimis mai departe, refuzul de hrană ajungând iar la șapte zile. Îngrijorător este că acesta a refuzat și apa, deși are probleme grave la rinichi. ,,Ne-a sunat acasă pe 12 iunie și ne-au spus că i s-au încropit ultimele două dosare, fiind supus la mari umilințe pe care nu le mai poate suporta. Ne-a zis că el doar mort mai iasă din închisoare că altă șansă de a scăpa din pușcărie nu mai are. Din cauza dosarelor de ultraj și tentativă de viol, deținutul nu se mai poate prezenta în fața comisiei de eliberări condiționate”, a precizat mama acestuia. Ieri, mama și fiul deținutului ar fi urmat să vină în vizită la acesta, dar au fost anunțați ca să nu mai plece de acasă, deoarece acesta a fost trimis la spital. Acesta a mai fost internat la acest penitenciar în perioada 17-27 mai, tot urmare a unui refuz similar de hrană, început pe 1 mai.
A.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.