Direcția 5 concertează la Târgu-Jiu!

1658

Cunoscuta trupă Direcția 5 poposește din nou în orașul lui Brâncuși. Membrii formației vor susține un concert în toamna acestui an, mai precis pe 7 octombrie.

Evenimentul se va susține la Cinema ,,Sergiu Nicolaescu”, de la ora 19.30. ,,Știți o parte din muzica Direcția 5, acum veți descoperi un nou album! Hiturile Direcției 5 sunt ca un buchet de FLORI pe care-l porți cu tine ca să arăți dragostea pe care ai primit-o de la cei dragi. Versurile pieselor Direcției 5 sunt POEZIE pură, într-o vreme în care mulți uită de puterea cuvântului. Trupa care știe cel mai bine să ne cânte poveștile noastre de dragoste vine la Târgu-Jiu pe 7 octombrie. MUZICĂ, FLORI, POEZIE – Direcția 5 – Un nou album, multe hituri de peste ani și infinite emoții”, au transmis organizatorii evenimentului. Biletele se găsesc în format electronic pe www.iabilet.ro și în magazinele Flanco, Diverta, Cărturești, Metrou Unirii 1, Muzica, IQ BOX, Uman, Libmag, Casa de Balet și pe terminalele Selfpay. Online, puteți plăti cu cardul, Paypal, pe factura la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier oriunde în țară. În prezent, biletele au fost puse în vânzare, iar prețul unui tichet la Categoria A este de 79 de lei și de 119 lei la VIP.În urmă cu aproape doi ani, trupa a lansat albumul „Happy Days”, material discografic ce conține piese precum „Când sunt cu tine”, „Să-i iert păcate” (alături de Adi Sînă), „Pulbere de stele“, „Te cunosc de undeva“, „Rogvaiv” și „Tu m-ai cucerit”. Format din Marian Ionescu, Cristi Enache, Nicu Damalan, Tony Șeicărescu, Marius Keseri și Carmin Ionescu, grupul direcția 5 s-a înființat în 1991, în București. Un an mai târziu, trupa lansează albumul „La vulturul de mare cu peștele în gheare”, apoi urmează o lungă istorie muzicală, ce face ca Direcția 5 să fie recunoscută și apreciată chiar și peste hotare. În cei 27 de ani de activitate, trupa a lansat peste 20 de albume și zeci de piese, printre care și colaborări cu nume de referință din muzica românească precum Lidia Buble, Andreea Bănică, Loredana Groza sau Paula Seling.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.