Accident soldat cu o victimă, provocat de un șofer care nu a acordat prioritate

959

Un tânăr de 24 de ani, din comuna Turcinești, este cercetat de polițiști, după ce, miercuri, ar fi provocat un accident rutier, pe strada Luncilor, din Târgu-Jiu. În urma cercetărilor efectuate la faţa locului s-a stabilit faptul că bărbatul, în timp ce conducea un autoturism pe strada Luncilor, la intersecția cu strada Barajelor, nu a acordat prioritate de trecere şi a intrat în coliziune cu un autovehicul condus de un șofer în vârstă de 43 de ani, din comuna Mătăsari, care se deplasa regulamentar către Calea Severinului. ,,În urma impactului a rezultat rănirea ușoară a unei femei de 38 de ani, din comuna Mătăsari, pasageră pe locul dreapta față în autoturismul căruia nu i-a fost acordată prioritate, fiind transportată cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în cazul bărbatului de 43 de ani, iar în cazul celui de 24 de ani, a rezultat o îmbibație de 0,07 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.